Te intreb, prietene: ai vazut, cumva, Balcicul? Daca nu, te rog fa bine, fa orice si du-te sa il contempli. Daca Paradisul a fost, vreodata, pe Pamant, atunci a fost, cu siguranta, la Balcic. Munte si mare, laolalta, singurul pamant romanesc de pe care marea a fost privita de la inaltime. Marea romaneasca, acum, poate mai putin  romaneasca sau tanjind sa mai fie, inca o data, romaneasca.

Este aproape o datorie, o obligatie nationala sa vezi Balcicul. El este locuit de spiritele locului, mai cu seama de Regina Maria si familia regala romaneasca. Este sigur ca nu veti fi bine ghidati catre Palatul de Vara al Regilor Romaniei de la Balcic. Veti nimeri cu greu, dar efortul va va fi rasplatit. De pe faleza foarte inalta a palatului, marea se vede pana in zare. Va recomand sa vizitati cu atentie si vila Printului Nicolae.

Poate ca mai putina lume stie ca, in vila Printului, se ascunde o pinacoteca. O puteti (re)descoperi. In ce ne priveste, noi am urcat, pe scarile intortocheate, de melc-codobelc (care scoate coarne bouresti!), pana sus. Urcand pe asa ceva, ai impresia de regresie in uterul matern, in acel pantec primordial, unde e cald si bine. Asta e ceea ce simti, iar cand ajungi sus, iti dai seama ca nici nu este prea mult sa platesti 25 de dolari pentru a fi cazat in camera unde au dormit, candva, printii impreuna cu printesele lor.

E o camera de basm si, la urma urmei, poti considera ca asa se intra in poveste. Poti sa ti-l evoci, in fata ochilor, pe ilustrul print Nicolae, cel care era indragostit de colectiile de masini si de vinuri. In afara sezonului, cazarea pentru o noapte scade chiar sub amintitul pret (echivalent) de 25 de dolari, iar privelistea nu pierde nimic din frumusete. Castelului, iarasi, nu i se stirbeste cu nimic splendoarea. Orice anotimp nu ar putea face decit sa-i sporeasca, intr-un fel misterios si aparte, stralucirea unica.

Sunt, insa, prietene, te previn, lucruri care au sa te intristeze, unele chiar profund: portile sunt ruginite, anumite locuri par a fi lasate in darapanare. Nu tot domeniul este la fel de bine ingrijit.

Dar, cu siguranta, are sa iti placa gradina. Este o capodopera. Si este si primul lucru pe care il mentioneaza, cred, oricare vizitator. A fost, cindva, cel putin, o perla in toata puterea cuvantului. Regina Maria a avut propriul sau “designer”, care s-a ocupat in a taia, cu minutie, formele vegetale. Cea care este, dintre toate compartimentele, prima care iti sare in ochi se numeste “gradina lui Allah”. Pe ansamblu, nu cred ca exista un sejur mai potrivit care sa te urce, la superlativ, pe culmile nostalgiei.

Pentru oricine are indoieli ca noi, romanii, am avut, candva, o comoara, recomand o vizita la fata locului. Eu, cel putin, am ramas rapit in duh. Este si locul unde, daca Noica ar fi calcat (poate, chiar, a si facut-o, nu stiu sau nu mai tin minte!), ar fi avut un raspuns mai neted la interogatia sa despre romanii care, printre alte neamuri, sunt/sau nu un “neam trebnic”. Poate sa fie, oare, putin lucru pe lume, daca, totusi, ai reusit, ca popor, sa (re)inventezi Paradisul?

Mihail GALATANU