In/Out » Diary » O portie standard de Austria

5 din 2
Vizualizari articol: 578
Comentarii: 0
O portie standard de Austria
Diary - O portie standard de Austria

Austria este una dintre ţările în care poţi schia aproape în tot timpul anului. Şi nu numai atît. Este una dintre puţinele ţări în care oferta turistică se conservă. Este intactă oricînd te-ai duce, astfel încît nu poţi spune că am înghiţit mai multă ori mai puţină Austrie, ci, întotdeauna, chiar standardul, nimic mai mult, nimic mai puţin.

 

Am ajuns, cu mai puţin de două luni în Austria – şi am avut prilejul de a colinda un pic, trecînd şi prin Germania (cu agenţia Eximtur, dar, în anii trecuţi, am fost în Austria şi cu Europa Travel, în drum spre Italia şi, apoi, Spania – Palamos). Austria te impresionează ca o ţară aşezată, toate lucrurile pe care le vezi, pînă şi pietrele pe care calci, sînt bine statornicite de multă vreme, uneori un secol sau poate două – şi, mai ales, toate cu rost, nu alandala, cum se mai întîmplă, uneori, în Estul „sălbatic” al Europei, care adie şi pe la noi.

 

Ochiul iubitorului de artă este cel care se află cucerit primul, căci arhitectura, în primul rînd, dă eticheta ţării în care tocmai ai intrat.

Şi aidoma se petrec lucrurile şi cu noi, care abia am aterizat pe aeroportul din Salzburg. Nu stăm mult la bagaje, la ieşire ne aşteaptă o femeie surîzătoare cu o pancartă pe care scrie numele nostru. Ne îmbarcăm, numai noi trei, tată, mamă, fiu, în dubiţa cochetă care o ia printr-o pădurice din apropierea aeroportului.

 

Trecem în Germania, apoi în Austria din nou, ca într-un fel de slalom uriaş de-a lungul frontierei. Efectul Schengen a „ras” toate fruntariile, aşa că am putea să „alergăm” în zig-zag pe firul subţire, nevăzut, al graniţei.

Cetinele de brazi sînt cele care, parcă, ne indică drumul, ne aflăm într-o zonă muntoasă a Austriei – şi încă ne mai urcăm, urcăm fără preget. Bisericuţe mici, de sat, parcă din turtă dulce, şed, cuvioase, în calea noastră, la tacla - ori de-a dreptul la taifas.

 

Priveliştea face toţi banii. Căci ieşim pe autostradă, apoi pe alte şosele, şerpuim şi revenim pe autobahn din nou. Călăuza noastră ne povesteşte despsre fiul ei, Stephan – şi despre jocurile lui preferate pe calculator.

Începe să se însereze, iar micile localităţi pe lîngă/sau prin care trecem, prind să se lumineze feeeric, ca într-un basm, din ce în mai mult al pădurilor, al zăpezii. Zăpezile se văd pe crestele altor munţi îndepărtaţi, nu, încă nu am ajuns la trei mii de metri altitudine (dar aveam să o facem, doar cu cîteva zile mai tîrziu), stăm aici o săptămînă, avem timp să le facem chiar pe toate.

 

Vremea se dovedeşte alternantă, cînd mai posacă, dar apoi se răzbună, cînd frumoasă coz, încă dis-de-dimineaţă, de la începutul zilei. „Plimbarea” noastră pînă la NEUE POST (hotelul la care sîntem cazaţi – dar, poate, despre asta - într-un alt episod, fiindcă merită, este un admirabil hotel de patru stele complete!) – durează cam două ore, două ore şi jumătate.

 

Peisajele sînt, însă, absolut mirobolante, aşa că nu ne plictisim. Seamănă foarte mult cu „fresca” - atît de familiară nouă – de la Sinaia.

 

Confortul – căci nu se poate să treci prin Austria şi să nu spui măcar două vorbe despre confort! – este cel care te copleşeşte. Puţine dintre ţările europene se pot mîndri că întîmpină turistul cu o asemenea ofertă de confort. Am editat, de curînd, cu Finmedia, un anuar/catalog, TURISM DE TOP 2010, prilej cu care am feuietat multe oferte turistice, însă cea din Austria parcă bate tot, exceptînd, poate, Coasta de Azur, unde luxul e la el acasă – şi unde, în fapt, oferta de profil se articulează, parcă, pe altă buclă.

 

Ar mai fi ceva musai de spus despre construcţiile medievale. Peste tot se înalţă turnuri, cupole, foarte bine conservate. Ai ce vedea, în caz că eşti pasionat de istoria medievală – şi de istorie în generală. Iar toate acestea formează, în final, istoria noastră personală.

 

Mihail Gălăţanu

 

 




Comentarii (0)

Nu exista comentarii!






* campuri obligatorii

Evenimente

<< Februarie 2012 >>
LuMaMiJoVISaDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829    

Arhiva 2012

Ian Feb Mar Apr Mai Iun
Iul Aug Sep Oct Noi Dec
Thassos.ro Creta.com.ro RhodosOnline.eu CorfuOnline.ro TravelAustria.ro Revelion.com.ro Paste.com.ro SeniorTurism.ro EuropaTravel.ro EuropaTravel.com.ro TravelTop.ro