Am ajuns, prima oară, la Bodrum, cu un an şi jumătate în urmă, cu avionul. Am aterizat pe aeroportul de la Bodrum şi, ca să ajungem în oraş, am făcut vreo jumătate de oră-o oră cu autocarul ce realiza transferul la hotel. Acelaşi autocar realiza transferuri şi la Kuşadasi, deservind o singură cursă aeriană - şi împrăştiind turiştii în diverse zone. E drept, Kuşadasi era o destinaţie destul de îndepărtată, iar pînă acolo autocarul făcea vreo două ore (pe puţin), în funcţie de trafic.

Primul lucru care m-a izbit la Bodrum - şi de obicei prima impresie contează cel mai mult! - a fost exoticul locului. Este nu numai o trăsătură a Bodrumului, ci şi a întregii Antalii; din cîte păreri am cules, aceasta a fost cvasiunanimă.
Şi primul semnal în acest sens ţi-l dă vegetaţia. Flora. Copacii. În speţă, palmierii. Nu numai că palmierii abundă, ci sînt şi în toate varietăţile posibile: pitici, înalţi(adesea), străjuind magnific plajele, scobind, în anumite colţişoare, oaze de umbră, unde te poţi adăposti cînd vipia te bate în cap necruţător.

Bodrumul, dincolo de statutul de oraş, îl are, împreună cu împrejurimile, pe cel de staţiune. Este o perlă rîvnită a litoralului, iar unii o aşează peste cota Marmarisului ori a Kemerului. Personal, cred că standardele sînt apropiate.
Dar Bodrum este şi un nume magic pe buzele amatorilor de all-inclusive. De fapt, Antalia întreagă este o mantră pentru cei care visează la all şi super-all/inclusive-uri.
Să o luăm, însă, pe rînd.

Hotelurile, mai întîi, sînt, îndeobşte, de la trei stele în sus. Poţi să îţi alegi şi unul de patru, fireşte, precum şi unul de cinci stele. Aici este maximul de confort pe care îl poţi obţine.
Piscinele sînt, cu adevărat, de vis.
Ţin minte că eram în drum - sau mă întorceam de la Pamukale. Şi, lîngă Bodrum, am nimerit într-o astfel de oază. Erau mai multe piscine, îngemănate, unele cu apă caldă, altele cu apă rece - de te tăia sub limbă (şi nu numai). Îţi venea să nu te mai laşi dat dus de acolo.
Şezlongurile albe, noi-nouţe, străluceau, argintiu, în soarele generos.
La fiecare doi ori trei metri, te puteai strecura, ca o pisică lenevoasă, sub o umbră de palmier ocrotitor, care te tămăduia, parcă, sub frunzele sale, în urma roşeţei la care te supuneau rafalele razelor de soare.

Alt lucru care merită spus despre Bodrum este că plajele sînt antologice. Ele au un nisip diferit faţă de cele din Grecia, care îmi pare, mai curînd asemănător cu cel din Egipt ori Tunisia. Este vorba despre un nisip roşiatic, probabil mai bogat în siliciu, dar foarte fin şi, realmente, mătăsos - dacă îmi e îngăduită o asemenea comparaţie.
Este, aici, vorba despre spaţii mari, plaje întinse, uriaşe, atît ca lungime cît şi ca lăţime (adîncime în teritoriu), ceea ce creează premizele practicării oricăror sporturi, de la fotbal, tenis cu piciorul la baschet, volei pe plajă etc.
O asemenea deschidere a plajei îţi dă, ca niciunde, impresia de vastitate.

Ca amplasament, Bodrum îţi mai dă şi posibilitatea de a vizita şi restul Antaliei, pînă în sudul extrem al Turciei, dar şi varianta de a urca pe linia sinuoasă a ţărmului, pînă la minunăţiile de la/şi de lîngă Kuşadasi.
Acolo ai impresia, mai presantă decît oriunde, că te afli în Statele Unite ale Turciei, o ţară atît de vastă, mai mare, sensibil, ca România, mai ales în privinţa teritoriului.
Există şi varianta de a ajunge la Bodrum cu autocarul, nu numai cu avionul. Fie că dormi o noapte la Canakale, fie că, dacă eşti pe mîna unor buni şoferi, ajungi direct, fără oprire - ai avantajul de a vedea în întregime coasta Asiei Mici; şi nu este una oarecare, ci una în care a înflorit, cu secole în urmă, civilizaţia şi cultura Troiei.

Antichitatea parcă nu este nicăieri atît de pasionantă ca aici, unde o civilizaţie elină timpurie şi-a lăsat o amprentă grea de glorie: iar aici putem detecta, fără îndoială, oportunităţile unui turism cultural.
Dintre opţionalele pe care le puteţi accesa la Bodrum, nu lipsesc seara turcească şi nici croazierele pe mare: nu costă mare lucru, fiecare este în jurul de douăzeci de euro.
Accesibilă este, cum spuneam, şi „destinaţia Pamukale", care este/înseamnă o excursie pentru o zi întreagă, numai drumul-dus luînd, totuşi, mai bine de trei sau patru ceasuri, căci se merge înăuntrul peninsulei.

Bodrumul, oricum, nu ai să ai nici o şansă de a-l uita, nici măcar după cîţiva ani: este amintirea unui mic paradis vrăjit, în care şi tu, pentru o clipă, ai poposit, cîndva, ca şi cum ar fi fost într-o altă viaţă...

Mihail Gălăţanu

BODRUM