Desertul australian fierbinte ca un cuptor incins. Intr-o parte stancile Uluru (loc de inchinaciune al aborigenilor), in cealalta stancile Olga. Undeva, in acest spatiu imens parjolit de soare, presarat din loc in loc cu tufisuri incalcite care misuna de tot felul de jivine, un om infrunta vipia pentru a-si indeplini un vis: sa parcurga pe jos 1.400 km de pustiu de unul singur, pentru ca traind aceasta experienta sa poata povesti compatriotilor despre locuri unde putini oameni au posibilitatea sa calce.

Alin Totorean este temerarul care a avut aceasta experienta. Si nu este la prima abatere. In 2008 a avut curajul sa strabata de unul singur desertul Atacama, iar cu sase ani in urma, a mers pe jos prin desertul Gobi din Mongolia. Explorarile sale au de fiecare data doua directii: expeditii (cand merge in locuri necunoscute si inedite) si calatoriile (cand vrea sa cunoasca obiceiurile si traditiile localnicilor). Desertul australian a vizat o expeditie, nu lipsita de peripetii si obstacole. O expeditie care l-a costat 10.000 de euro (in asta intrand si echipamentul si calatoria cu avionul pana acolo). Daca in expeditia din Mongolia i-au ajuns 700 de dolari (drum si hrana pentru trei luni cat a stat acolo), cea din australia a insemnat un efort financiar deosebit, pentru care a fost nevoie de sponsorizare.

Noua expeditie a necesitat sase luni de documentare, pregatire fizica si psihica, plus sponsori – partea cea mai dificila. “Spre deosebire de celalalte experiente ale mele, acum am avut un sistem de transmisie prin satelit, un modem care costa 2.700 de euro si cu care te cuplezi la satelit, plus un notebook pentru care aveam conexiune pentru satelit si am putut scrie pe blog si intra in contact cu alti oameni. Drumul pana in Australia a costat 1.700 de euro dus-intors, in schimb cheltuielile de la fata locului nu au fost foarte mari, mai ales ca nu am avut nevoie de cazare”, povesteste Alin Totorean care a dormit in cort sau pur si simplu sub cerul liber al Australiei.

Pregatirea psihica este foarte importanta. “In expeditiile mele ajung in locuri accidentate si greu de parcurs... avand parte si de o clima extrema - in general calduri insuportabile... Sunt singur saptamani sau chiar luni intregi... trecand mult timp pana sa mai vad vreo fiinta si sa mai schimb o vorba cu cineva... Conditiile de igiena nu sunt punctul forte. Mancarea este saracacioasa si monotona, iar somnul din fiecare noapte nu e indeajuns pentru o refacere completa. Se intampla sa apara  tot felul de surprize neplacute in desfasurarea lucrurilor si trebuie sa gasesti solutii si sa iesi din impas. Nu ai posibilitatea sa ceri ajutor cuiva, trebuind sa te descurci singur si rapid. Toate acestea sunt factori de stres carora trebuie sa le faci fata necesitand o pregatire inca de acasa”, explica Totorean.

“Vizualizez traseul pe care il voi avea de parcurs, vazandu-ma pe mine in mijlocul locurilor, in plina actiune. De exemplu - ajungand pana acum in trei zone desertice din diverse colturi ale lumii, am vizualizat mental traversarea lor... de zeci de ori... inca de acasa. Inca inainte de a le lua la pas, le-am traversat deja de nenumarate ori. Caut sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi avea parte de toate greutatile amintite mai sus. Cand incep o expeditie, nu mai sunt luat pe nepregatite de catre cele ce le voi intalni. Daca nu mi-as pregati si psihicul, as putea claca foarte usor. Trebuie sa ai un psihic puternic, pregatit pentru orice...”, mai spune Totorean. Asa cum se astepta, expeditia in desertul australian nu a fost lipsita de peripetii.

La data de 15 ianuarie 2009, la pranz exploratorul roman  si-a pornit expeditia pe jos, in desert, din localitatea Yulara, circa 133 km de  Kings Canyon-Australia. Pe acest traseu a fost singur-singurel, cu vietuitoarele desertului, soarele fierbinte cocotat pe cer si nisipul rosiatic scartaind sub bocanci. Cu doi rucsaci, unul cantarind 20 kg si un altul cu echipamentul electronic si aparatul foto totalizand 8 kg, plus 20 de litri de apa la el, Alin Totorean a pornit in aventura. Acolo unde gasea apa avea un aparat de filtrare a apei plus pastile pentru dezinfectat si bea direct din balta. Ii erau necesari chiar si noua litri de apa pe zi, mai ales ca la umbra erau 45 de grade Celsius, iar noaptea temperatura nu scadea sub 25 de grade.

Agonie si extaz. Cu toate proviziile si planurile facute, Alin Totorean era cat pe aci sa piarda pariul cu viata si visul sau:  sa parcurga pe jos 1.400 km de desert. S-a intamplat dupa o indigestie cauzata de prea multe arahide, nuci caju si migdale. Dupa doua zile de caldura si oboseala, cauzate de traseul dificil – prea multe tufisuri misunand de paianjeni periculosi, soparle, serpi veninosi gata oricand de atac, care trebuiau ocolite cu grija si mers in zig-zag – organismul lui Alin Totorean a cedat. “Ridicam rucasacul de jos din ce in ce mai greu, inaintam foarte incet. Am fost nevoit sa imi las o parte din echipament pe drum luandu-mi coordonatele GPS, unde le-am lasat. Nu-l mai puteam cara in spate. Mai aveam 25 km de mers de la Lacul Amadeus – lac sarat, fara apa – n.r. catre localitatea Yulara, unde m-am decis sa ma intorc. L-a inceput nu puteam sa ma mai ridic de jos decat cu mare dificultate, inaintam cu foarte mare greutate, parcursesem doar zece kilometri din cei 20 pe care ii mai aveam de facut. Mi s-a terminat si apa. La un moment dat pur si simplu nu au vrut sa ma mai asculte picioarele. Am incercat sa sun dupa ajutor, dar nu am avut semnal din cauza plafonului de nori prea jos. Era in noaptea de 20/21 ianuarie 2009. Am hotarat sa merg de-a busilea, luandu-mi doar GPS-ul cu mine si lanterna plus telefonul. Rucsacelul cu aparatul foto l-am lasat in urma luandu-mi coordonatele GPS. Toata noaptea am parcurs doar doi kilometri. Am ajuns la o duna de unde am putut suna si cere ajutor.”

Un vis implinit. A fost recuperat in 45 de minute dupa ce a putut sa sune dupa ajutor. A fost internat doua zile in spital pentru hidratare. Dar nu a renuntat la expeditie. Pe 29 ianuarie a.c. a reluat-o exact de la capat, din localitatea Yulara catre Kings Cayon si de acolo mai departe pentru a strabate tot tinutul desertic pe care si l-a propus initial. Nu a mai avut nici un incident major si toata expeditia a decurs bine. A facut o multime de fotografii cu peisajul si vegetatia/fauna desertului. S-a intalnit cu iguane, caini Dingo, cai salbatici, crocodili etc. “Cum soarele apunea in jurul orei opt, obisnuiam uneori sa merg si noaptea prin desert, luandu-mi pauze de 15-30 minute, timp in care uneori atipeam. La un moment dat m-a trezit un fosnet urmat de maraituri. Am aprins lanterna – la doi metri de mine maraiau si se invarteau in jurul meu trei caini Dingo. Cand le-am facut poze cu blitz-ul au fugit”, povesteste Alin.

Alice-Claudia Gherman