Destinatii » Family » Vacanta ideala a unei familii, la Bansko

4 din 5
Vizualizari articol: 890
Comentarii: 1
Vacanta ideala a unei familii, la Bansko
Family - Vacanta ideala a unei familii, la Bansko

Statiunea montana Bansko se afla in sud-vestul Bulgariei, la poalele muntilor Pirin, la o altitudine de 925 m, fiind rezervatie naturala, declarata patrimoniu mondial UNESCO. Distanta dintre Bansko si Sofia este de 160 km, fiind destul de accesibila atat celor care vor ajunge cu avionul la Sofia cat si celor care vor prefera masina personala. Inconjurata de muntii Pirin, Rila si Rhodopes, statiunea este ideala pentru amatorii sporturilor de iarna, zapada fiind pana in luna mai.

 

Statiunea montana Bansko, este destinatia numarul 1 in materie de ski din Bulgaria, avand cel mai bun si cel mai modern centru de ski din toata tara. In ultimii ani investitii masive (milioane de euro) au fost facute in zona de catre YULEN, compania care administreaza domeniul skiabil, ajungandu-se astfel sa se schieze pe inaltimi de peste 2500m, pe o retea de partii de 65 km.

 

Cele doua zona majore pentru schi in Bansko sunt: zona joasa, Chalin Valog, cu inaltimi intre 1100 si 1600 metri si cea inalta, Shiligarnika, cu inaltimi intre 1700 si 2500 metri.  Statiunea dispune de o gondola cu o capacitate de 8 persoane, are telescaune si echipamente pe cablu, care asigura transportul turistilor pe partii.. Cele 44 de tunuri de zapada ajuta la prelungirea sezonului hibernal. Pantele muntelui ofera conditii pentru toate categoriile de schiori (de la incepatori pana la avansati). Exista variante multiple pentru ski-pass-uri, valabile in toata reteaua de transport pe cablu iar multe dintre hoteluri, dispun de shutlle-bus-uri gratuite catre partii. In plus, exista si 12 vehicule care se ocupa cu intretinerea partiilor. 

 

Atat schiorii cat si iubitorii de snowboard pot participa zilnic la diferite concursuri organizate pe partia noua din Shiligarnika. Urcarea pe partii le este asigurata turistilor de 8 telecabine Dopplemayer cu scaune, 4 telescaune Dopplemayer, 3 telescaune Poma, 7 teleschiuri si 10 teleschiuri pentru copii. Statiunea ofera un bonus schiorilor: partia in nocturna, care se intinde de la Banderishka Polyana pana in oras, avand o lungime de 7 km. Nocturna functioneaza intre orele 18.30 si 21.30 pe mai multe piste special amenajate.

 

Poate vi s-a facut si foame de cand cititi de ski....

Va recomand neaparat, sa incercati tavernele bulgaresti locale, ce se numesc mehana, unde mancarea este preparata in fata clientilor si unde au loc spectacole de muzica macedoneana, cu folclor autentic. In Bansko puteti incerca specialitatile locale, cum sunt chomlek sau sudjuk.. In Bulgaria, sudjuk este servit de obicei ca aperitiv, impreuna cu bautura lor traditionala, rakia, sau cu alte bauturi tari. Chomlek este un preparat din carne de vitel, cartofi, ceapa, usturoi si foi de dafin, stropite cu vin rosu si presarate cu sare si piper.

 

Hotelurile si unitatile de cazare din Bansko sunt pentru toate buzunarele. De exemplu, daca vreti sa va petreceti revelionul 2009 aici, platiti pentru o camera la 4 stele 90, euro. Preturile sunt mai mici in decembrie, inainte de Craciun si incepand cu primele zile ale lunii ianuarie, cand pretul coboara la 40 euro pe noapte.  In martie – aprilie 2009, o camera la un hotel de 3 stele poate ajunge la 25 – 35 euro....incerdibil dar adevarat!

 

Bine de stiut:

 

Este indicat sa schimbi banii in leva, inca de la vama. In statiuni, schimbul valutar nu este mereu avantajos pentru turisti. O alta varianta avantajoasa este sa scoti banii direct de pe card.

 

Hotelurile au oferte pentru toate regimurile de masa, mic dejun, demipensiune, pensiune completa sau all inclusive. Poti incerca insa si restaurantele sau pub-urile din statiuni. Printre cele mai populare tipuri de bere locala sunt Zagorka si Kamenitza. Pretul unei sticle este intre 2 si 6 leva.

 

Servicii copii. 

 

Statiunile montane bulgaresti sunt concepute astfel incat sa se tina seama de nevoile celor mici. Astfel, pe partii exista teleschiuri pentru copii. Hotelurile acorda discounturi de pana la 100% pentru copii, la cazare, masa si cina festiva (Craciun sau revelion), in functie de varsta. La restaurante, meniurile contin portii pentru copii. In statiune exista o “gradinita de ski” pentru copiii intre 4 si 7 ani, dotata cu teleschi si partii special amenajate. Junior Club-ul din statiune ofera distractie maxima celor mici.

 

 

Pe langa ski si frumusetea naturii, orasul Bansko isi desfata turistii cu aproximativ 120 de monumente istorice. Artistii locali isi vand creatiile in numeroasele magazine de souvenir-uri. Bansko ofera turistilor posibilitatea de a vizita si locuri istorice: ruine ale fortaretei antice Staroto Gradishte, situate la cativa kilometrii de oras, spre vest; mai exista deasemenea asezamantul Ulen, de-a lungul raului Demianitsa.. In sudul orasului se afla Parcul National Pirin, inclus in lista UNESCO pentru tururi culturale si nationale.

 

Va invit sa va petrecti sarbatorile de iarna la Bansko, in spiritul traditiei bulgaresti. Craciun Fericit!

 

Marin Lucia




Comentarii (1)

nicoleta
@ 21/10/2009 13:57

multumesc de informatii . am mai fost in bulgaria(sunt din giurgiu ) niciodata la bansko . vreau sa ma duc acum sper sa fie ce imi doresc . hotel 4 stele conditii de neimaginat in romania la 30 de euro . pare incredibil . daca este asa cum ma astept nu ma mai duc in romania in viatza mea.








* campuri obligatorii

Evenimente

<< Iulie 2010 >>
LuMaMiJoVISaDu
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031 

Ultimile discutii de pe forum

Arhiva 2010

Ian Feb Mar Apr Mai Iun
Iul Aug Sep Oct Noi Dec
Made by DNL Web Design