Pentru români, Antalya a echivalat, întotodeauna, cu un paradis al serviciilor. Pentru asta era şi căutată. Ofertă (aproape) unică. Românii puteau găsi aici NEC PLUS ULTRA. Se simţeau şi ei un fel de mici sultani (ai destinului) ţinuţi în puf, măcar pentru o săptămână sau zece zile, în timp ce, în restul anului, se scufundau în praful prozaic din România.

Antalya este făgăduinţa unui all-inclusive care să dureze toată viaţa, aşa, un fel de „demo" pentru când vom ajunge pe Tărâmul Preafericiţilor.
Îmi aduc aminte de răsăriturile şi apusurile magnifice - fotografiate de pe pontoane, în nesfârşite orizonturi ale mării, cu nori vertiginoşi, care lansează superbe piste pentru visările cu ochi deschişi. Şi visările iau, fireşte, forma unor masini de curse neintrecute.

Şi, dacă tot ai ajuns în Turcia, nu eşti român dacă nu ai ajuns la bazar. Cum să nu vizitezi bazarul şi să faci chestia asta numită „shopping", tocmai aici, la bazar, unde toată lumea se târguieşte cu toată lumea?
În Antalya, chiar în centrul oraşului, tocmai te aşteaptă...un bazar - şi nu oricare, ci tocmai Marele Bazar.
Presupunând că, mă rog, chiar te-ai plictisi în hotelurile luxuriante, de trei şi/sau patru stele din Antalya şi Kemer - deşi n-aş prea-ş crede!-, ai avea şansa unor multiple preumblări opţionale.

Să ne gândim că poţi vedea Peşterile de la Karain, bunăoară.
O altă variantă pe care poţi să o „faci" într-o bună zi ar fi Parcul Naţional de la Koprulu. Şi, nu în ultimul rând, poate, ai avea ocazia să faci o incursiune în Munţii Taurus, legendarii munţi ai Turciei, acolo de unde începe, propriu-zis, Asia adevărată, adică avem de-a face cu o altă Turcie, arhaică, sărăcăcioasă, care nici n-are după ce bea apă - pentru că nici nu prea are apă.
Dar să ne înseninăm.

Ce mai are Antalya? Are plaje uriaşe.
Marea pare, acolo, un turcoaz ori un smarald, o piatră preţioasă, încrustată în montura albă, de alviţă, a plajei.
Nisipul este atât de alb încât deţine o patină de incredibil.
Apoi, de Plaja Lara cred că a auzit toată lumea, este, pesemne, dacă mi se îngăduie o analogie, ca LADIES BEACH la Kuşadasi.

Antalya poate fi un obiectiv serios şi pentru turismul cultural, cel cu încărcătură istorică. Primul lucru pe care îl categorisesc că e musai de văzut (fie şi numai pentru cultura noastră generală) este Poarta Împăratului Adrian.
Aş pune, în plan secund, AMFITEATRUL DE LA TERMESSOS. Chiar dacă pietrele s-au prăvălit în interiorul său, amfiteatrul are o „tăietură" abruptă, care naşte imagini faine de prelevat, fireşte, pe camerele foto ori video - şi de întors acasă cu ele..

Nu lipsesc (în caz că aveţi copii şi vă miorlăie la cap în fiecare zi!) Aqualand-urile, Dolphinland (unde vă puteţi împrieteni cu cei mai paşnici delfini din lume). Asta dacă delfinii (încă) vă agreează.
Antalya nu stă chiar rău nici cu viaţa de noapte. Te poţi distra non-stop, poţi să dansezi şi pe mese, ca la Kuşadasi. Dacă atmosfera e caldă - şi oamenii sunt fierbinţi, atunci, ce să facă şi ei, se distrează toată noaptea, că de aia e vacanţă.

Îmi place, în Antalya, mai ales atunci când marea e învolburată; stau pe ponton şi, abia atunci când vin valurile cele mari din larg, mă las în voia lor.
Mă închipui, atunci, una dintre înaltele cascade ale locului, atât de însupmată e apa.
Şi, pentru că plajele Antalyiei sunt, realmente, nesfîrşite, a doua zi, cînd hula mării se linişteşte, iau linia ţărmului şi mă plimb pe ea, cu o şepcuţă în cap şi ochelarii de soare pe faţă, urmărind şerpuirea nisipului, soicile, umbreluţele: iar plimbarea aceasta, de dimineaţă, este una dintre cele mai minunate momente ale zilei.
Este exact esenţă de vacanţă.

Mihail Gălăţanu