Le Caire. Sau Al Qahira. Cate nume – si toate pentru un singur oras, resedinta a Egiptului!... Suntem aici, la periferie, in Giza. Sau Gizeh. Canicula de-a dreptul. Doar suntem la un pas de piramide.

Si intram sa vizitam un muzeu de parfumuri. Inauntru, sipuri. Multe sipuri. Sticlute pretioase, de mai multe culori, care zac tolanite, insirate, ca niste sultani - sau ca niste mici moschei pline cu aroma. In care zac, cetluite, parfumurile. Culori, culori transparente, reflexe argintii, aurii, de chihlimbar greu, de arama. Pe fiecare scrie ceva in araba.

Din autocarul care s-a oprit aici, langa alte cateva pravalii aflate in acelasi rand, au/am intrat cu totii.. Suntem vreo nouasprezece, asa cred, cel putin – cei care au intrat. Si, iata, cu totii, s-au asezat, la acest moment, pe niste jilturi stacojii. Deasupra, spatarele de care poti sa iti reazemi si capul sunt din lemn care aduce cu abanosul, desi nu pare sa aiba greutatea si densitatea acestuia.

Pe jos, forma geometrica in chip de mandala, caci, fireste, arabii iubesc foarte mult geometria, dar, din considerente religioase, nu agreeaza deloc icoanele. Alte imagini nici nu se gasesc. Arabii iubesc foarte mult acest joc al desenelor abstracte, al formelor, curbelor si muchiilor perfecte.

In fata noastra, a fost asezata o masuta, cu picioarele pe un covor atat de lung incat nici Aladin insusi nu poate sa-i ajunga la capat nici macar frecand lampa fermecata. Pe masa, intre douazeci si treizeci de sticle, sa tot cam fie...si toate burdusite cu mirosuri.

Langa sticle, un pachet de servetele, sa iti poti sterge mainile de unsoarea mandra care aluneca pe sticloante. Parfumurile sunt din cele grele, uleioase.

Si, la un moment dat, in fata noastra se prezinta un baietan, tanar, aratos, priceput la innodat mintile, mai ales ale giupanitelor de muieri care ne sunt sotiile, surorile, prietenele sau mamele noastre, pana la urma, deh, si ele...tot femei, nu-i asa? Adicatelea, doritoare & suferitoare la mirezme.

Si baietanul se prezinta. Are, in mod cert, volubilitate. Iar primul lucru pe care ni-l spune este: ”nu o sa credeti, poate, dar toate parfumurile frantuzesti, absolut toate, au un corespondent aici. Un stramos. Pentru ca de aici sunt imprumutate”. Si, culmea, in mare chiar trebuie sa ii dam dreptate, dupa primul tur de amusinari. Stie el, omul, ce spune.

Deasupra capetelor noastre (al fiecaruia dintre noi),  se afla o vitrina cu sticle mirobolante, toate doldora de esente. Cel mai bun dintre toate mi se pare ARABIAN NIGHTS. Il si cumpar. E o sticluta parcimonioasa, care iti incape cu totul in mana. Intreb cat costa – si platesc.

Cea mai micuta sticla, aflu, face intre 12 si 20 de euro. Altul, alt parfum care imi place cu siguranta este RAMSSES. Da, chiar asa scrie pe sticla, cu doi „s” la mijloc. Observ ca si celelalte baiere ale pungilor din jurul meu se deznoada, semn ca, pentru proprietari, nu s-a facut chiar o afacere proasta. Data viitoare si eu planuiesc sa le iau pe toate... Dar pe toooaate, auziti?

Mihail GALATANU