De la deschidere in luna mai, succesul Expozitiei Mondiale din Shanghai s-a vazut si in ceea ce a fost si sursa unui numar mare de plangeri: cozile interminabile. Vizitatorii, majoritatea chinezi, se prezentau chiar de la 3 dimineata si se aseazau in fata pavilioanelor nationale, cele mai mari cozi fiind in fata celor cu multa tehnologie inglobata. Cum ar fi cel al Germaniei, cu o sfera gigantica ce se balanseaza si raspunde salutului vizitatorilor; sau cel al Japoniei, cu roboti ce canta la vioara; si cel al Israelului, cu pomi ce soptesc in chineza si engleza si cu manuscrisul original despre teoria relativitatii al lui Einstein.

Nu este usor sa eviti cozile. Cea mai cunoscuta scuratura este permisul VIP, o bucata de plastic ieftina ce a devenit unul dintre cele mai puternice simbouri ale statutului in China. Pentru cei care nu se incardeaza in categoria VIP, alternativa este sa urmeze turul etichetat "Axa Raului".

Aceasta abordare merge pe ceea ce multi ar considera ca este si valoarea principala a oricarei expozitii: sa le ofere oamenilor o fereastra catre locuri si lucruri la care in mod obisnuit nu ar putea ajunge. China pastreaza relatii cordiale cu oricare tara pentru care turistii sunt un subiect delicat. Probabil fara a fi o coincidenta, niciunul dintre paviloanele tarilor de acest tip nu este foarte aglomerat.

Calatoria noastra incepe cu o vizita in pavilionul Coreei de Nord. Exista o zona special amenajata unde cei cu permis de VIP sa stea la coada, insa este libera. Nimeni nu este nici macar vag tentat sa foloseasca facilitatea, pentru ca zona pentru vizitatorii obisnuiti este goala si ea. Inauntru, se vand pasapoarte-suvenir cu tema "Paradisul pentru oameni", ceea ce este fara indoiala adevarat pentru oricine uraste aglomeratia.

Pavilionul are o mica pestera cu un desen si o fotografie cat peretele a unui oras, probabil Pyongyang. Tabloul cu siguranta are semnificatie culturala importanta, dar informatii nu prea sunt, iar interes si mai putin. Nimeni nu zaboveste. Poza permite totusi vizitatorilor sa-si imagineze cee ce in mod normal poate fi vazut de un numar mic de diplomati si de foarte putinii turisti ce pot face rost de vize, altfel greu de obtinut. Un stand mic vinde timbre. Intrucat comunicarea catre si in interiorul Coreei de Nord este aproape inexistenta, timbrele sunt probabil puse acolo pentru a reflecta tehnologia avansata a comunicatiilor.

Nu departe, garda de la pavilionul sirian pune cu mandrie viza pe pasaportul-suvenir nord-coreean cu propria tema: "Leaganul civilizatiei". Se vand zorzoane, dar principala atractie este un autograf al managerului pavilionului.

Pavilionul Iranului, situat in aceeasi zona, ofera aceeasi banalitate tipica expozitiilor. Vizitatorii sunt intampinati cu vorbele legendarului monarh persan, Darius, care se lauda cu cucerirea Egiptului si construirea Cananului Suez. Mesajul este pobabil ca Iran a avut tehnologie de ultima ora acum 2500 de ani.
In interiorul pavilionului este un model a ceea ce pare sa fie controversata uzina nucleara, mesajul fiind din nou unul putin neclar. Energia nucleara in scopuri pasnice este, in fond, normala. Posibilitatea ca Iran sa obtina energie nucleara pentru alte scopuri este desigur o preocupare globala si astfel macheta a fost examinata indeaproape de numarul redus de vizitatori.
Un al doilea etaj a fost in mare parte folosit pentru vanzarea de covoare (cel putin asa scrie), si de o cantina despre care se spunea ca ofera gratis cesti cu ceai delicios.

Sursa: The Economist