Travel Magazine

Creștere remarcabilă în industria croazierelor din Asia

Noile organe ale Asociației Internaționale Cruise Lines (CLIA) din Asia de Sud-Est și de Nord au lansat astăzi ultimele cercetări privind Proiectul Trendurilor Asia Cruise: „Analize, Evaluare, Apreciere”. Lucrarea urmărește Cartea Alba a Asociației Asia Cruise din 2013: „Informație, Inteligență, Instinct”. Ambele proiecte au fost conduse de CHART Management Consultants, un expert la nivel global privind turismul și strategia de croazieră. Noul proiect prevede astăzi o imagine cuprinzătoare a industriei de croazieră în Asia pentru 2015, cu capacitatea și tendințele de implementare înregistrate în 2013. Detaliile porturilor căutate și ale destinațiilor vizitate în întreaga Asie vor fi lansate în curând. În cele din urmă, efortul realizării acestui proiect intenționează să ofere prima analiză realizată vreodată pe 12 pe piețele sursă de pasageri din Asia, cu datele obținute direct de la operatorii de croazieră.

Creșteri remarcabile
Dna Christine Duffy, președinte și director executiv al CLIA, a spus că „Industria de croazieră continuă să crească rapid în Asia și multe linii de croazieră pregătesc implementarea unei capacități mai mari în regiune, inclusiv unele dintre cele mai moderne nave de croazieră. CLIA a decis să realizeze o analiză a datelor concrete cu privire la dimensiunea piețelor sursă de croazieră din Asia – prima de acest gen – întrucât multe linii de croazieră și multe părți interesate din această industrie vor să înțeleagă mai bine tendințele, dimensiunea pieței sursă, precum și potențialul de creștere a acestei regiuni vibrante și incitante.”

26 de linii de croazieră și 52 de nave
Comentând cu privire la constatările lansate astăzi, doamna Ann Sherry, președinte la CLIA Asia de Sud, a declarat că „nivelul croazierelor din Asia și creșterea înregistrată în acești trei ani sunt remarcabile. Anul viitor vom vedea 26 de linii de croazieră, care vor opera cu 52 de nave în Asia, dintre care nouă vor avea curse pe tot parcursul anului.”

„În 2013 au fost 802 de croaziere Asia-Asia, iar în 2015 vom vedea 981”, a continuat ea. „Dar creșterea capacității este și mai impresionantă, fiind condusă de croaziere moderne și tot mai mari ce urmează să fie implementate. Anul trecut, în 2013, s-a înregistrat o capacitate de 1.4 milioane de persoane în croazierele Asia-Asia, iar anul viitor va fi loc pentru 2050.000 de persoane, o creștere anuală de 19.5 la sută. Cireașa de pe tort, 115.360 oaspeții ar putea tranzita Asia în timpul unor curse mai lungi, mai mult cu 25 la sută pe an din 2013, când s-au înregistrat 73.616 de astfel de pasageri.”

26 de branduri incluse în proiect
„Este eficient să vedem unde se produce creșterea”, a declarat dr Zinan Liu, președinte la CLIA Nord Asia. „Proiectul arată că zilele desfășurate în Asia de Est sunt în creștere cu 20.5 la sută anual, iar în Asia de Sud-Est cu 10 la sută. Perioada de ședere în destinațiile din Asia de Sud, care reprezintă doar 6 la sută din total, este în creștere la 34 la sută pe an. De asemenea, lucrarea a arătat capacitatea, implementarea si dezvoltarea în funcție de tipul navelor pentru fiecare dintre cele 26 de branduri incluse în proiect. Trei linii de croazieră de nivelul 1, participante CLIA – Star Cruises, Costa Crociere și Royal Caribbean – au peste 100 de traversări în 2015 și fiecare cu circa 25 la suta din capacitatea totală de pasageri în Asia. Liniile de croazieră de nivelul 2, memebre CLIA – Princess Cruises și Celebrity – operează 25 sau mai multe croaziere și călătorii, iar cele 8 branduri de nivelul 3 operează 9 sau mai multe croaziere în fiecare an. Nivelul 4 oferă 8 traversări sau mai puțin.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *