News

Flybe lansează 11 rute noi din Cardiff. Iată noile destinații

Începând de vara aceasta, compania britanică Flybe lansează 11 nou rute spre destinații precum Paris, Faro, Milano și Munich. Datorită acestei dezvoltări, turismul în noile destinații ar putea crește considerabil. Flybe are la ora actuală 180 de rute în 65 de aeroportul europene și este una dintre cele mai mari companii aeriene ale lumii. Potrivit reprezentanților Flybe, noile rute vor porni de pe aeroportul Cardiff.

Călătorii din Wales și South West au fost anunțați astăzi că Flybe urmează să lanseze 11 noi rute de pe Aeroportul Cardiff. Acestea includ legături cu destinații populare de vacanță din Paris, Faro, Milano și Munich, precum și centre importante de business din Dusseldorf și Geneva. Dublin, Cork, Edinburgh, Jersey și Belfast vor fi de asemeenea deservite de compania aeriană low-cost, cu decolarea primului zbor în luna iulie. Detaliile complete privind noile rute, inclusiv datele de plecare și prețurile aferente noilor destinații, vor fi anunțate mâine, când biletele vor fi deja puse în vânzare. Pentru noile rute, compania va folosi o pereche de aeronave Embraer E195, cu 118 locuri.

Milano, casa lui „The Last Supper” al lui Leonardo Da Vinci, este o destinație atractivă pentru locuitorii Wales. Cu toate acestea, la ora actuală, cea mai convenabilă opțiune a acestora de a ajunge în Milano, este serviciul oferit de Ryanair, din Bristol. Munich este locul unde berea, cârnații și trupele oompah se combină cu bisericile bogat ornamentate în stil baroc. Pentru această destinație, Flybe va concura cu companiile regionale, care zboară spre orașul german din Bristol.

„Clienții noștri vor o posibilitate mai variată de a alege rutele, servicii mai frecvente și zboruri mai economice. Această extindere a Flybe este cea mai îmbucurătoare noutate pentru pasagerii noștri întrucât va aduce noi destinații și va crește serviciile. De asemenea, va crea oportunități de a încuraja mai mulți turiști să vină în Wales”, a declarat directorul Cardiff Airport, Lord Rowe-Beddoe.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *