Travel Magazine

Indonezia construieşte cea mai înaltă statuie a lui Iisus

Cea mai populată naţiune musulmană din lume intenţionează să construiască cea mai înaltă statuie a lui Iisus care a existat vreodată. Știri locale spun că structura va măsura 40 de metri înălțime – cu 10 metri mai mult faţă de statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia. Statuia va fi aşezată pe vârf de munte în regiunea etnică Christian Tana Toraja, din Insula Sulawesi. Se speră că aceasta va stimula şi mai mult turismul religios în zonă. O zonă care s-a făcut deja remarcată la nivel global pentru ritualurile sale funerare animiste, ce durează uneori chiar şi câteva zile.

„Nu este nevoie să mergi în Brazilia, noi vom construi statuia pe-un vârf de munte. Încă de la începuturi, Toraja a fost binecuvântată cu valori culturale”, a spus Theopilus Allorerung, membrul al consiliului din Tana Toraja. În ciuda faptului că este casa a peste 200 de milioane de musulmani, Indonezia are o demografie culturală foarte diversificată, cu numeroase insule în care trăiesc majorităţi creştine şi cu faimoasa insula turistică Bali, singura societate majoră hindusă aflată în afara subcontinentului indian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *