Travel Magazine

10 plante sacre din culturile lumii

De secole, oamenii au apelat la ajutorul plantelor atât pentru vindecarea bolilor, cât şi pentru a induce diferite stări psihologice, ce te pun în contact cu Divinitatea. În timp ce unele erau folosite drept somnifere sau halucinogene, altele erau dătătoare de energie. Fiecare plantă îşi are propriul rol şi fiecare popor îşi foloseşte culturile în funcţie de necesităţi. Pentru un turist, plantele sunt doar un mod exotic de a descoperi o altă cultură, o altă savoare şi un alt mod de a privi în trecut.

Modul tradiţional în care sunt folosite plantele spune multe despre valorile şi aspiraţiile unei culturi, iar dacă eşti tentat să experimentezi, înainte de toate, trebuie să conştentizezi efectele fiecăreia. Unele dintre plantele acestei liste nu sunt de consumat la întâmplare, ci au nevoie de o pregătire elaborată, realizată de un șaman practicant. Dacă greşeşti, unele doze sunt toxice şi te pot da complet peste cap! Să nu spui că nu te-am avertizat!

1. Canabis
Începem cu elementele de bază, dar fără să ne învârtim în jurul cozii… trecem direct la haşiş. Haşişul, după cum bine ştii, este răşină colectată din florile plantelor de canabis. Principala substanţă activă a haşişului este THC – acelaşi lucru care se regăseşte şi în marijuana. Se spune că este originar din Monaco, dar există dovezi că hașișul exista în Taiwan acum mii de ani în urmă – unele dintre cele mai vechi întrebuinţări ale acestuia având loc în Asia Centrală.

De obicei, el este fumat în pipă, în joint, în ţigări şi narghilea. De asemenea, poate fi pur şi simplu mâncat. Efectele negative ale haşişului pot însemna tulburari de memorie pe termen scurt, anxietate şi atacuri de panică ocazionale. Efectele ştiute de majoritatea sunt cele pozitive – un profund sentiment de bunăstare, de simplă relaţionare, relaxare, flux rapid de idei creative, apreciere crescută pentru artă, muzică și alimente, simţuri mai dezvoltate, somnolență și scutirea de la durere și greață.

2. Rădăcina visul african
Silene undulata, ceea ce înseamnă „căi/poteci albe” este o plantă originară din Africa de Sud, folosită de grupurile Xhosa ca plantă sacră. Florile sale parfumate se deschid pe timp de noapte, însă benefică e doar rădăcina, care poate fi folosită doar ziua. Aceasta poate fi recoltată după doi ani de la plantare, uscată, și preparată ceai. Rădăcină visul african este folosită în mod tradițional pentru a induce vise lucide profetice în timpul procesului de inițiere al șamanilor. Dacă nu vrei să fii inițiat ca șaman, poţi consuma planta ca să te bucuri de vise lucide, intense şi frecvente, care te vor ajuta să-ţi aminteşti şi detalii mai complicate din visele tale anterioare. Mulţi le-ar numi pe scurt halucinogene. Noi sunem doar că ele îţi dau visul african.

3. Peyote
Peyote, de la cuvântul Nahuatl „peyōtl” care înseamnă „lucioasă”, este un cactus mic, fără șira spinării cu alcaloizi psihoactivi, în special mescalină (substanţă utilizată ca stupefiant). Era folosit de amerindieni în scopuri spirituale, de peste 5.500 de ani. Originar din sud-vest de Texas și Mexic, Peyote se găseşte din abundenţă în deșertul Chihuahua și în statele din Coahuila, Nuevo León, Tamaulipas și San Luis Potosí. Triburile indiene taie vârfurile cactuşilor şi le consumă crude sau uscate, rareori sub formă de ceai. De obicei, se mănâncă 10 -20 de grame de vârfuri uscate Peyote, iar efectul intens de halocinogen poate dura între 10 şi 12 ore.

Peyote declanșează stări de linişte şi înţelegere profundă, de multe ori de natură metafizică sau spirituală. În unele cazuri, aceste stări sunt însoţite de vedenii şi auzenii. Gândeşte-te că scena din deşert cu Val Kilmer drept Jim Morrison, din filmul The Doors (inclusiv greață inițială) sunt efectele acestei plante. De asemenea, se spune că Ken Kesey a scris „Zbor deasupra unui cuib de cuci” când era sub influenţa peyote. Acum știi cam ce puteri miraculoase are ea.

4. San Pedro
San Pedro este un cactus cu creștere rapidă, nativ din Munții Anzi, găsit la 2.000-2.900 de metri în Argentina, Bolivia, Chile, Ecuador şi Peru. Cactusul are o lungă istorie şi s-a confruntat cu multe controverse. Autoritățile Bisericii romano-catolică au încercat să suprime consumul lui, însă fără niciun rezultat. În mod ironic, cactusul are un element creştin comun: numele. San Pedro înseamnă Sfântul Petru şi reflectă convingerea că, așa cum Sf. Petru deține cheile spre cer, efectele cactusului permite utilizatorilor să atingă Cerul… stând totuși cu picioarele pe Pământ.

Cea mai mare concentrație de substanțe active se află în stratul de ţesut aflat sub pielea groasă. Cactusul este fiert, apoi ţinut cu capul în jos, pentru a se obţine un lichid ce conţine extract de mescalină – ce găseşti şi în peyote. Efectele sale apar la aproximativ o oră de la consum şi ţin până la 15 ore. S-ar putea să ai o sensibilitate puternică la lumină şi să vezi oameni şi lucruri care, practic, nu există. De asemenea, pot reveni amintiri uitate şi poţi auzi voci şi diferite sunete de departe. Vei râde, vei striga, vei ţipa şi vei simţi că-i iubeşti pe toţi. Ai grijă cât consumi.

5. Măselarița
Am ajuns la lucruri vrăjitoreşti. Hyoscyamus niger (cunoscut sub numele de măselariță) a fost inițial folosită în Europa continentală, Asia și în lumea arabă, apoi s-a răspândit în Anglia. Dacă vrei să încerci aşa ceva, trebuie să fii prudent. Au existat persoane care, în urma consumului, au suferit convulsii și contorsionări ale membrelor și a feţei. Ce-i drept, în cele din urmă s-au recuperat, dar au declarat că timp de câteva zile au văzut lumea în culoare stacojie. De asemenea, oameni care au consumat supă cu frunze de măselariță au suferit de delir şi halucinații, iar alţii şi-au pierdut temporar capacitatea de a-i recunoaşte pe cei din jur. Nu este o plantă pentru cei slabi de inimă, mai ales că efectele pot dura zile întregi. Odată ce ai consumat-o, ai comis-o.

6. Salvia
Nu, nu are nicio legătură cu salvia pe care-o găteşti! Salvia divinorum este o plantă psihoactivă destul de puternică, care poate induce „viziuni” și experiențe halucinatorii. Miley Cyrus a făcut-o celebră acum câţiva ani, când a fost filmată fumând. Efectele ei pot lovi tare şi rapid (ca un pumn în faţă), lăsându-te lat, fără să mai ştii unde te afli în timp sau în spaţiu. Salvia divinorum creşte nestingherită în Sierra Mazateca din Oaxaca, Mexic, iar localnicii o folosesc în timpul sesiunilor de vindecare spirituală. Planta se consumă sub formă de ceai (din frunze zdrobite), iar efectul ei durează între 10-20 de minute sau 30 de minute – o oră, depinde de cât bei. De asemenea, ele pot fi consumate în formă de țigară. Presupunând că vrei să încerci aşa ceva, te avertizăm că va fi greu să-ţi dai seama dacă ai revenit la „normal”, chiar şi după ce efectul a trecut.

7. Tutunul
Mitul indian Huron spune că, din cele mai vechi timpuri, când pământul era sterp și oamenii mureau de foame, Marele Spirit a trimis o femeie să salveze omenirea. Ea a călătorit în toată lumea şi unde atingea pământul cu mâna dreaptă, creşteau cartofi. Unde îl atingea cu mâna stângă, creştea porumb, iar când lumea era bogată și fertilă, s-a aşezat şi s-a odihnit. Când s-a trezit şi s-a ridicat, în urma ei, a crescut tutun… Americanii fumează planta uscată, fără aditivi. Tradiţia americană nativă spune că tutunul uneşte oamenii – rădăcinile plantei intrând adânc în pământ – şi face legătura între Cer şi Pământ datorită fumului care atinge tot, străbate tot și se înalță până la cer.

8. Crinul albastru
Nymphaea caerulea, alias crinul egiptean de apă sau crinul albastru sacru, a fost descoperit de-a lungul Nilului și în alte locații din Africa de Est. Ulterior, el s-a răspândit în subcontinentul indian și în Thailanda. Floarea crinului este un simbol al divinității egiptene Nefertem, adesea descris în arta egipteană, inclusiv în sculpturi și picturi din faimosul templu din Karnak. Este frecvent asociat cu dansurile sau ritualurile spirituale, precum trecerea înapoi la viaţă. Această floare are proprietăți psihoactive ușoare și, mâncată sau fumată, ea poate acționa ca un sedativ uşor. Principalele efecte ale crinului albastru sunt o senzaţie plăcută de căldură în jurul capului, amestecată cu un sentiment de vis, foarte confortabil. Unii oameni compară efectele cu cele ale substanței ecstasy pentru că trezeşte apetitul sexual, însă unii vor spune că seamănă mai mult cu efectele canabisului sau ale codeinei. Acesta are un efect mai mult hipnotic decât halucinant.

9. Jimson
Denumirea comună este „datura” şi îşi are rădăcinile în India antică, fiind considerată o plantă deosebit de sacră – un favorit al zeului hinduş Shiva Nataraja. În Etiopia, unii elevi și debtrawoch (preoți) folosesc iarba Jimson pentru a-şi „deschide mintea”, pentru a fi mai receptivi şi pentru a avea o gândire creativă, imaginativă. Este un halucinogen puternic și deliriant, folosit în scopuri spirituale pentru viziunile pe care ţi le produce. Cu toate acestea, luat în cantităţi puţin mai mare faţă de doza cea cunoscută de localnici, proprietăţile sale halucinogene sunt fatal de toxice. Folosirea lui negrijentă duce, de multe ori, la spitalizări şi decese. Cconsideră-te avertizat.

10. Kava
Kava, sau kava kava, crește și se consumă în Oceanul Pacific din Polinezia, inclusiv în Hawaii, Vanuatu, Melanezia și în unele părți ale Microneziei. Din rădăcinile plantei se face ceai, folosit ca sedativ puternic cu proprietăți anestezice. În mod tradițional, el este pregătit prin mestecare, măcinare sau prin zdrobire. Rădăcina este amestecată bine cu un strop de apă, iar amestecul se pune în apă rece și se consumă cât de repede posibil. Efectele băuturii variază în funcţie de planta folosită (uscată sau proaspătă) şi de cantitatea ingerată. Dozele mici de kava te vor relaxa şi, probabil, îţi vor face faţa să amorţească, iar dozele mari te deconectează pur şi simplu de la realitate. Dozele mari te pot introduce într-un somn profund, ce poate ţine pe tot parcursul zilei următoare. În mod tradiţional, el este folosit ca metodă de a te „cunoaşte pe sine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *