Go Top sezon

15 lucruri interesante despre Israel

Israel… Țara Sfântă, Pământul Sfânt, locul în care fiecare creștin ar trebuie să ajungă. Este primul lucru care ne trece prin minte când vine vorba de Israel. Și nu pentru că n-am ști mare lucru despre această țară, ci pentru că este promovată ca destinație de pelerinaje. Israel nu înseamnă doar pelerinaj.Israel nu înseamnă doar credință. Israel este un tărâm al descoperirii, cu multe atracții turistice interesante.

Cu cele mai bune restaurante de sushi din lume, cu peste 130 de plaje frumoase, cu mâncăruri de-ți lasă gura apă și cu multe alte lucruri pe care puțini le-au văzut vreodată. Stai confortabil în fotoliu și află 15 lucruri interesante despre Israel, pentru care ar trebui să te duci în vacanță. NU, printre ele nu sunt și pelerinajele.

1. În Tel Aviv există peste 100 de restaurante de sushi! Iar pentru asta a devenit orașul cu cele mai multe restaurante de sushi pe cap de locuitor, după Tokyo și New York.

2. Israelienii sunt al treilea cel mai mare consumator de legume și dulciuri din lume.

3. Israel are 137 de plaje oficiale. Și asta în doar 273 de kilometri de coastă. Îți trebuie cam două luni să le străbați pe toate. Hai trei, dacă vrei să lenevești o zi întreagă pe câte una.

4. Scena de deschidere a filmului „Insider” cu Al Pacino a fost filmată în Israel. Merită să mergi până acolo să o admiri live. Nu crezi?

5. Israel are una dintre cele mai mici sisteme de metrou din lume. Se află în Haifa și se mândrește cu un traseu de 1.8 km și doar patru garnituri de metrou.

6. Situată la 212 kilometri sub nivelul mării, Marea Galileii este cel mai mic lac cu apă dulce din lume…și cel mai mare din Israel.

7. Nu știi să înoți. În Marea Moartă nici nu trebuie. Datorită concentrației de sare neobișnuit de mare, aici îți poți bea cafeaua plutind direct pe apă.

8. Cel mai vechi cimitir din lume, fără perioadă de întrerupere a activității, este pe Muntele Măslinilor din Ierusalim.

9. Israelul are două limbi oficiale: ebraica și araba.

Israel, tranzitat de cele mai multe păsări din lume

10. Pupăza este pasărea națională a Israelului. O poți vedea și fotografia alături de multe ale păsări în Rezervația Valea Hula și Eliat – cele mai bune situri din lume de acest gen.

11. Tel Aviv este un sit parte din patrimoniul UNESCO datorită celor 4.000 de clădiri Bauhaus care au fost construite în oraș în anii 1930 și 1940.

12. Pe kilometru pătrat, Israelul are una dintre cele mai înalte niveluri de trafic de păsări din lume. Peste 500 de milioane de păsări migratoare traversează spațiul aerian al țării.

13. Vacile israeliene produc mai mult lapte decât aproape orice țară din lume, concurând doar cu Coreea de Sud.

14. Israelul a publicat mai multe cărți traduse din alte limbi decât orice altă națiune din lume.

15. Doar două țări au intrat în secolul 21, cu un câștig net în numărul de arbori; Israel a fost una dintre ele.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (10 votes, average: 4,40 out of 5)
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *