Travel Magazine

Cele mai tari parcuri de distracţii din lume!

Vacanţele de vară sunt ca un start al nebuniei. Vrem nu o lună, ci trei luni de concediu pe an, în care să străbatem toate distracţiile posibile din jurul lumii. Iar după trei luni de vară, vrem şi o săptămână de pauză în care să ne lăsăm inima să se liniştească după porţia zdravănă de adrenalină… Însă, cum aşa ceva nu-i posibil, ne rezumăm la cel puţin o săptămână de vacanţă, în care să simţim adrenalină, cât pentru o vară întreagă. Astfel, alegem parcurile de distracţii ale lumii. Şi nu oricare, ci cele mai tari, cele mai periculoase şi, bineînţeles, cele mai recomandate de fanatici!

Aşa ajungem la Topul celor mai tari waterpark-uri şi parcuri de distracţii din lume, realizat de Tripadvisor, pe baza comentarilor turiştilor care au experimentat distracţia verii la nivel înalt, în cele mai căutate colţuri ale lumii. Dacă te regăseşti şi tu printre noi, cei care urăsc monotornia şi iubesc varietatea, cască bine ochii şi pregăteşte-te pentru o aventură în roller-coaster-uri de peste 10 metri înălţime, în piscine subacvatice cu peşti tropicali şi pentru o serie de plimbări alături de delfini.

Siam Park şi Discovery Cove, în vârful clasamentelor!
Datele colectate de Tripadvisor, de-a lungul a 12 luni, arată că Siam Park din Spania este cel mai apreciat waterpark din lume, iar Discovery Cove din Florida este cel mai apreciat parc de distracţii din lume. Discovery Cove este un complex acvatic din Orlando, Florida, unde poţi înota cu delfinii și poţi practica snorkeling alături de peşti tropicali. Siam Park se află pe insula spaniolă Tenerife şi este un waterpark tematic thailandez, care dispune de o colonie de lei de mare şi o mulţime de animale marine printre care poţi înota. Iată topurile cu listele complete ale waterpark-urilor şi a parcurilor de distracţii, în ordinea aprecierilor.

Top parcuri de distracții din lume:
1. Discovery Cove, Orlando, Florida
2. Europa Park, Rust, Germania
3. Insulele Universal de aventura, Orlando, Florida
4. Magic Kingdom, Orlando, Florida
5. Disney Hollywood Studios, Orlando, Florida
6. Beto Carrero Mondial, Penha, Brazilia
7. Disneyland Park, Anaheim, California
8. Universal Studios Singapore, Insula Sentosa, Singapore
9. PortAventura Park, Salou, Spania
10. Animal Kingdom Disney, Orlando, Florida

Top parcuri acvatice din lume:
1. Siam Park, Adeje, Spania
2. Beach Park, Aquiraz, Brazilia
3. Blizzard Beach Water Park Disney, Orlando, Florida
4. Typhoon Lagoon Water Park Disney, Orlando, Florida
5. Waterbom Bali, Kuta, Indonezia
6. Wild Wadi Water Park, Dubai, Emiratele Arabe Unite
7. Hot Park, Rio Quente, Brazilia
8. Aquaventure Waterpark, Dubai, Emiratele Arabe Unite
9. Aquatica, Orlando, Florida
10. Aquaventure Water Park de la Atlantis, Paradise Island, Paradise Island, Bahamas.

Gina Rotaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *