Travel Magazine

Cinci mituri despre menajul în hoteluri

Jobul de menajeră trebuie să fie cel mai ingrat job din cadrul oricărui hotel. Te extenuează fizic. Nu o spun din experiență, ci mai degrabă din relatările și expresiile de pe fața menajerelor din hotelurile prin care am trecut.

O menajeră face curat zilnic în 10-14 camere, iar multe dintre detaliile la care muncește din greu tu probabil nici nu le sesizezi. Tocmai de aceea, am adunat cinci mituri despre ceea ce înseamnă munca de menajeră în cadrul unui hotel. În urma acestora, s-ar putea sa-ti schimbi pararea.

1. Nu-i neapărată nevoie să dai bacșiș unei menajere

Mulți turiști cred asta din moment ce 31% dintre utilizatorii site-ului TripAdvisor nu dau bacșiș menajerelor. Cu toate acestea, există persoane oferă mici atenții pentru modul în care menajerele se implică în curățarea și aspirarea camerelor lor.

Potrivit Biroului de Statistica a Muncii, menajerele fac în medie doar 21.800 dolari pe an. O sumă destul de mică, la care bacșișul este un plus aproape necesar. Motiv pentru care Asociația americană Hotel and Lodging recomandă turiștilor să ofere menajerelor între unul și cinci dolari pe noapte, în funcție de hotelul în care se află.

Mai mult, grupul hotelier Marriott Internațional a încheiat recent un parteneriat cu organizația non-profit „A Woman’s Nation” fondată de Maria Shriver, în scopul de a aprinde inimile și mințile, să introducă o nouă inițiativă de bacșiș pe care o numesc „The Envelope Please” (Plicul, va rog). Astfel, cred ei, vor încuraja oaspeții hotelurilor să dea bacșiș menajerelor.

2. Acele programe eco-friendly unde îți lași prosoapele și așternuturile, sau chiar să renunți la curățenie pentru câteva zile, ușurează munca menajerelor.

Ecologia în hoteluri poate fi bună pentru mediu, dar să nu crezi că nu aduce dezavantaje menajerelor. „Există hoteluri cu programe eco care le permit oaspeților să sară peste curățenia camerelor pe întreg sejurul sau pentru câteva zile.

Dar asta înseamnă mai multă mizerie la finalul sejurului și, implicit, mai multă muncă pentru menajeră. O cameră murdară înseamnă că menajera trebuie să folosească mai multe produse de curățare și este expusă la mai multe substanțe chimice decât în mod obișnuit.

De asemenea, este și mai solicitant fizic”, a declarat Annemarie Strassel, director de comunicații pentru UniteHere, o uniune ce reprezintă peste 100.000 de muncitori în hoteluri în Statele Unite ale Americii și în Canada.

„Chiar dacă curățenia se face după sejur, angajații nu beneficiază de mai mult timp pentru a curăța camerele. Fiecare menajera are o cotă. Când cota pe cameră este de jumătate de oră, atunci ea trebuie curățată în jumătate de oră, chiar dacă nu a fost curățată de zile. Totul devine și mai accelerat și nu există niciun avantaj că menajul este făcut la diferențe de zile”, a mai spus aceasta.

3. Menajul nu este un farmec, dar cel puțin nu e o meserie periculoasă

Ei bine, încă un mit fals. Menajerele au o rată de accidentare cu 50% mai mare decât toți ceilalți lucrători în hotel, multe dintre ele prezentând dureri.

„Menajerele pot avea dureri mari la încheieturi, coloană și chiar la cap, unele dintre ele necesitând și intervenții chirurgicale. Gândiți-vă la paturile de lux și pernele confortabile. O menajeră ridică aproximativ 45 de kilograme zilnic pentru a face paturile.

Multe hoteluri nu le oferă cearceafurile potrivite pentru a le ușura munca, astfel că ele trebuie să ridice saltelele și să stea aplecate în timp prind cearceafurile pe dedesubt. În băi, ele sunt nevoite de multe ori să spele pe joc cu genunchii pe gresia rece.”

Pe lângă aceste pericole, angajatele pot intra oricând în contact cu fluide contaminate, care să le pună sănătatea în pericol. „Oricând cureți o baie ești expus fluidelor, iar în cazul în care acestea includ patogeni înnăscuți, situația chiar poate deveni gravă.”

4. Ploșnițele există și sunt un pericol

Nu auzi des de ele, însă sunt o problemă existentă și personalul de menaj al fiecărui hotel este instruit să le caute. Iar dacă nu le cauți bine, riști ca oaspetele să fie ciupit și să fii concediat. Menajerele caută ploșnițele dând la o parte cearceafurile și protecția saltelei. Fiecare saltea are un înveliș din material și, dacă există ploșnițe, menajerele le strâng, dă cu soluție și spală toate învelitoarele. Mai exact, camera intră în carantină, pentru curățenie generală, pe care tot menajera o face riscând să fie ciupită.

5. Telecomanta televizorului nu se spală și este cel mai murdar obiect al camerei

Nimeni nu pretinde că telecomanda, care este și așa greu de curățat, este impecabilă și fără microbi. Insa, asta se întâmplă la mai multe obiecte din cameră. „Primul lucru care îmi trece prin minte sunt paharele din mini-bar. Menajerele nu au detergent de vase și le spală cu apă fierbinte și șampon în chiuveta de la baie”, a mai spus Annemarie Strassel.

În principiu, aproape toate obiectele micuțe din cameră au această problemă. De la telecomanda aerului condiționat și până la umerașe, toate sunt curățate, însă asta nu înseamnă că sunt impecabile și fără microbi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *