Travel Magazine

Flydubai dezvăluie lansarea a trei noi destinații

Flydubai, cu baza în Dubai, a anunțat adăugarea a trei noi rute la rețeaua sa aflată în dezvoltare. Compania anunță că în primul trimestru al anului 2015 va lansa zboruri spre Hargeisa din Somalia, Chennai din India și Nejran din Arabia Saudită, urmând continue extinderea intenționând să-și pună amprenta în 89 de destinații din 46 de țări. Astfel, începând cu data de 05 martie, Flydubai va deveni primul transportator care operează din Dubai patru zboruri săptămânale spre Hargeisa din Somalia.

60 de zboruri săptămânale doar în Africa
În 2014, Flydubai și-a extins rețeaua de zboruri în Africa la 13 puncte, operând 60 de zboruri săptămânale spre aceasta. Hamad Obaidall, șeful comercial al Flydubai, a declarat: „2014 continuă să fie un an aglomerat pentru flydubai. Din ianuare, am anunțat 26 de noi rute și am achiziționat opt noi aeronave pentru a susține planul fenomenal de dezvoltare. Suntem foarte entuziasmați de oportunitățile neexploatate încă în piața africană aflată în curs de dezvoltare, de progresele Emiratelor Arabe Unite făcute pe plan bilateral în India și de legăturile puternice în curs de desfășurare cu Arabia.”

43 de aeronave Next-Generation Boeing 737-800
Noile rute anunțate subliniază angajamentul Flydubai de a conecta Emiratele Arabe Unite cu piețele deservite anterior. Compania transportatoare a conectat Dubai cu 56 de destinații deservite de la începutul activității sale în 2009. Flydubai are o flotă nouă de 43 de aeronave marca Next-Generation Boeing 737-800 și operează peste 1.200 de zboruri pe săptămână din Orientul Mijlociu, GCC, Africa, Caucaz, Asia Centrală, Europa și din subcontinentul indian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *