Ghid de vacanta Luxury travel

Imparatia mirodeniilor

Unguja (Zanzibar), Pemba(Insula verde, in araba) in nord si Mafia(nici o legatura cu mafia italiana) in sud, pe scurt, Arhipeleagul Zanzibar. Mai pe larg, partea estica a coastei africane a Republicii Tanzania. Un tinut supranumit si “Insulele mirodeniilor”, un trio fermecator cu o istorie tulburatoare, in care comertul cu sclavi a detinut un loc de frunte in secolele trecute.

Cuisoarele, scortisoara, piperul, nucsoara sunt aromele Zanzibarului pe fondul unui paradis exotic cu plaje umbrite de palmieri stufosi si scaldate in ape de turcoaz ale Oceanului Indian. Coasta vestica a Zanzibarului este fragmentata de prezenta recifurilor de corali, plajele sunt inguste, iar apa adanca, in timp ce coasta estica are plaje mai line, puternic modelate de maree. A si sa nu uitam soarele, care domenste asupra marii si uscatului sapte-opt ore pe zi. Asta daca nu mergeti in Zanzibar in lunile aprilie si mai cand ploile iau in stapanire arhipeleagul si nu prea are sens sa plecati in excursie tocmai atunci.

Ca sa ajungi in Zanzibar nu poti decat sa iei avionul. Exista mai multe optiuni. Fie iei o cursa KLM pe ruta Bucuresti-Amsterdam-Nairobi-Zanzibar, dar ustura la buzunar, fie iei tot o cursa KLM pana in Dar-Es-Salaam(Tanzania) de unde ajungi in Zanzibar ori cu feribotul – 35 de dolari si faci trei ore, ori cu avionul, unde dai intre 75 si 55 de dolari (functie de compania aeriana cu care zbori) si faci 30 de minute. Oricum ai opta transportul va fi cea mai scumpa parte a excursiei.

Mancarea si bautura, chiar daca mai scumpe decat acasa, nu vor constitui cea mai mare cheltuiala. O portie de fructe de mare ajunge chiar la zece dolari, o bere face doi dolari, o Cola sub un dolar, o pizza intre patru si opt dolari.

Odata ajunsi in Paradis lasati-va sedusi de plajele cu nisp alb de pe coasta estica unde, pe langa o bine merita odihna la soare, puteti avea ocazia sa vedeti cum sunt construite pirogile traditionale numite dhow in satele pescaresti precum Nungwi sau, de ce nu, doar sunteti in vacanta, faceti scufundari langa micuta insula Mnemba (insula privata) ca sa vedeti mai bine recifele de corali si sa intalniti delfinii. Mai mult, se poate face surfing, ski nautic, snorkeling, sauna si masaje exotice. Dar toate costa!

Sunt peste 25 de plaje in Zanzibar cu bungalouri in stil traditional african pentru toate gusturile. Preturile nu sunt exorbitante, includ si micul dejun si se situeaza intre 30 si 75 de dolari pe noapte. Sigur, asta daca vrei doar plasa de tantari, un pat curat unde sa dormi sau sa citesti la lumina lumanarii si sa te simti departe de lumea dezlantuita. Daca vrei piscina, aer conditionat si lux in camera atunci scoti si cateva sute de dolari pe noapte dac? nu o mie întreag?. Vreti sa simtiti din nou trepidatia urbana? Mergeti in capitala arhipelagului.

Zanzibar City este capitala Zanzibar, in timp ce orasul vechi se numeste Stone Town. De altfel principala atractie din Capitala este tocmai Stone Town (Orasul de piatra) sau Mji Mkongwe (Orasul vechi in swahili – limba oficiala alaturi de engleza) intrat in patrimoniul UNESCO din 2000 incoace. Asa cum ii spune si numele, în Orasul de piatra imobilele din centrul istoric sunt din piatra, dar nu orice fel de piatra, ci piatra de coral, iar multe dintre cladiri au fost renovate in ultimii zece ani.

Stone Town a fost construit de catre negustorii arabi si indieni in secolul al XIX-lea. Pe aleile intortocheate, pe stradutele stramte, printre case din piatra cu usi din lemn gravat si balcoane bogat ornate te simti smuls din secolul al XXI-le si “teleportat” in epoca cand prosperau aici industria mirodeniilor dar si cea mai rusinoasa dintre industriile umane: sclavagismul.

Principalele atractii in Stone Town sunt: “Casa Minunilor”/”Beit el-Ajaib” – un fost palat construit de sultanul Barghash in 1883 (prima cladire din Africa de Est care a beneficiat de electricitate si ascensor), “Fortul Arab” – o constructie din secolul al XVIII-lea, devenita biserica sub portughezi, “Casa lui David Livingstone”, celebrul misionar si explorator scotian al Africii Centrale si de Est care a avut o insemnata contributie la abolirea sclaviei in aceasta parte de lume, “Catedrala anglicana” amplasata in locul vechiului targ de sclavi care a luat sfarsit in 1873, cu altarul amplasat fix pe locul unde altadata erau biciuiti sclavii. Nu uitati sa vizitati “Muzeul National” de pe Creek Road, opera a arhitectului britanic J.H. Sinclair, marturie a influentelor arabe, indiene si persane asupra acestei zone africane, dar si ”Muzeul Palatului” situat pe Mizingani Road, foarte aproape de port, muzeu care gazduieste o colectie de mobilier de lucru al sultanului si camera fiicei sultanului Sayyid Said, printesa Salme. Intrarea la obiectivele turistice costa intre trei si cinci dolari.

Mergeti in Piata Seyyidieh. Dincolo de monumentele din orasul vechi foarte importanta este o vizita in Piata Centrala/Piata Seyyidieh din Stone Town. Deschisa in 1904 piata reprezinta o incantare pentru ochi si nas, tarabele sunt pline de fructe tropicale, mirodenii exotice, fructe rare – banane rosii – peste de diferite marimi si specii, iar hainele colorate ale precupetelor adauga farmec acestei adunari. Piata este situata pe Benjamin Mkapa Road-Creek Road.

Ce alte optiuni de distractie mai sunt in Zanzibar? Pai daca v-ati saturat de oras faceti o excursie la “Jozani Forest” – rezervatia naturala care include mlastini si paduri de mangrove, iar cu putin noroc veti vedea o specie de maimuta unica in lume: colobusul rosu african sau unul din rarele, dar foarte rarele exemplare de leopard de Zanzibar. O alta optiune este sa vizitati o plantatie de mirodenii unde veti mirosi arome dintre cele mai diverse: vanilie, scortisoara, cuisoare, ginseng, arbore de paine, curry etc. etc. Nasul sa va tina! In Zanzibar nu ai de ce sa te plictisesti, mai sunt numeroase alte rezervatii naturale de care nu pomenim aici, ca sa nu va plictisim. Se organizeaza de catre detinatorii diverselor resorturi o multume de excursii tip safari care costa intre 40 ?i 100 de dolari. Descoperiti-le singuri la fata locului, in functie, evident, de bugetul, pastrat in buzunar ori pe card.

E bine sa stiti! Fiind o zona musulmana se cere decenta in imbracaminte, mai ales in ceea ce le priveste pe femei. Bacsisul la restaurantele cu pretentii reprezinta 10 % din nota de plata. Moneda oficiala este silingul tanzanian (TZS), dar preturile pentru turisti sunt evaluate in dolari. Un dolar este in jur de 1330 TZS, iar un euro cam 1730 TZS, insa euro nu e bine venit in Zanzibar. Plata cu cardul inseamna comisioane de 5-10% fiindca se obisnuieste sa se dea telefon in tara de origine pentru verificarea cardului, deci nu e avantajoasa. Apelurile telefonice de la mobilul propriu sau de la telefonul hotelului costa astronomic de mult, mai bine luati-va o cartela cu numar local si vorbiti acasa cu 10 centi/minut. Drum bun!

Alice-Claudia Gherman

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − ten =