Câți dintre noi nu ne-am dorit măcar o dată în viață să ajungem în Statele Unite ale Americii? Visul american a fost dintodeauna întipărit în mintea românilor și a fost alimentat de binecunoscutele filme americane începând cu Dallas și Baywatch și până la cele mai noi producții. Zgârie nori, adolescenți petrecăreți, mașini luxoase, case de vis, gangsteri și cazinouri, totul devine posibil pe tărâmul american. Dar să ne oprim puțin la…cazinouri.
Las Vegas, orașul luminilor, orașul despre care se spune că nu doarme niciodată…sau cel puțin nu în timpul nopții. Am ajuns în faimosul Las Vegas după un zbor de 17 ore și încă alte 4 ore de condus. Împreună cu câțiva colegi de diferite naționalități am decis să ne “încercam” norocul la Vegas, plecând cu ideea că dacă nu ne vom întoarce cu conturile mai grase cu siguranță ne vom îmbogății cu amintiri plăcute. Drumul cu mașina a fost destul de obositor întru cât veneam de pe un zbor extrem de lung unde nu am fost pasageri ci echipaj de bord, încărcați cu responsabilități și multă muncă.
Lux la prețuri accesibile
Odată ajunși în Vegas am fost “orbiți” de milioanele de lumini care decorau cazinourile și parcă ne oboseau și mai mult ochii pe care îi țineam cu greu deschiși. Cu gură căscata, pe geamurile deschise ale mașinii am început să ne minunam de priveliștea oferită pe timp de noapte și să căutăm în același timp un hotel. Spre surprinderea mea acest lucru a fost foarte ușor, toate hotelurile având prețuri extrem de accesibile în pofida luxului pe care îl ofereau. Ne-am cazat într-o cameră de 4 persoane pentru care am plătit 120 de dolari pentru noaptea respectivă.
Ne-am schimbat repede și am plecat extaziați și dornici de aventură cu gândul la celebrul film “Ce se întâmplă în Vegas, rămâne în Vegas”. În apropierea hotelului nostru se află hotelul Bellagio care deține faimoasele fântâni dansatoare. Nu am vrut să ne pierdem timpul acolo întrucât avem și noi fântânile noastre în Dubai, mult mai mari și mai frumoase, după câte se spune.
Întruchiparea orașului „perfect”
Las Vegas este de fapt întruchiparea orașului “perfect” unde cele mai importante obiective turistice din lume sunt copiate cu măiestrie și așezate armonios într-un singur oraș. Turnul Eiffel, statuia Libertății, vulcani artificiali și chiar o capela a lui Elvis Presley fac deliciul turiștilor care vizitează zi de zi Laș Vegasul în căutare de distracție. Privirile ne-au fost atrase, în schimb, de hotelul “The venețian”, care este o miniatură perfectă a orașului italian Veneția, așa cum îi sugerează și numele. De la minunatele canale cu gondole până la faimoasa Piață San Marco, totul te purta, că într-o mașină a timpului și a spațiului, pe tărâmul lui Michelangelo.
Din carusel, printre mașini de făcut bani
Treziți la realitate de sunete și lumini puternice am realizat că tocmai pășisem într-un cazino. Atât cât puteai cuprinde cu privirea diferite aparate îți distrăgeau atenția și te invitau parcă la joc. M-am simțit la fel că într-un parc de distracții animat și plin de culoare. Nici eu și nici colegii mei nu suntem fani ai acestui tip de distracție așa că am plecat mai departe. Tracand dintr-un cazino într-altul am observat un carusel realizat în totalitate din flori naturale al cărui gingășie nu își avea parcă locul printre mașinile de făcut bani.
Realitatea nu-i ca în filme
După o cină copioasă și un deșert cu răvașe care anunțau o seară de neuitat am hotărât să extindem aventură într-un club. Un club luxos și foarte popular în Las Vegas unde însă nu am rezistat prea mult. Răpusă de oboseala a peste 30 de ore nedormite am hotărât să mă reîntorc la hotel cu dezamăgirea că viață reală nu este ca cea din filme. Colegii mei s-au reîntors spre dimineață, puțin amețiți de băutură dar cu mai multe întâmplări memorabile.
O zi fără minuni
După un mic dejun tradițional cu ouă, bacon și câteva cafele tari ne-am urcat în mașină cu gândul de a ne reîntoarce în Los Angeles, nu înainte însă de a opri pentu câteva poze la semnul care anunța intrarea în oraș “Bine ați venit în faimosul Laș Vegas, regiunea Nevada”. Ne-am fi dorit să vizităm marele canion, din păcate era prea târziu, ne despărțea un drum de alte câteva ore. Am plecat dezamăgită din Las Vegas, cu gândul că am pierdut o zi fără să descoper o altă minunăție creata de natură, așa cum o fac în fiecare călătorie.
Canionul roșu
Fotografiam cerul, care pare mai frumos în acea regiune decât în orice altă parte a globului, când am văzut un indicator ce arată Canionul roșu, 15 kilometri. M-am bucurat enorm, chiar dacă nu era Marele canion, era totuși aceeași formă de relief, probabil la fel de spectaculoasa. Și nu m-am înșelat, într-adevăr priveliștea canionului îți taie respirația. Este cu siguranță cel mai spectaculos miracol al naturii. Pietrele cu nuanțe de la crem la roșu se îmbinau armonios și erau evidențiate de apariția discretă a câte unui cactus. Mă simțeam că într-un film western și eram pe deplin fericită. Asta da aventură!
În căutarea aventurii
Drumul înapoi spre autostradă a fost unul cu multe peripeții. Canionul fiind o abatere de la traseul principal era cât de ce să rămânem fără benzină, pe o stradă cu un singur sens și foarte puțin circulată. Pe deasupra nici vremea nu prea ținea cu noi, peste magnificul canion lăsându-se o ceată înfricoșătoare. Ce să mai!! Ne simțeam la fel ca într-un film american când o gașcă de adolescenți pleacă în căutarea aventurii dar sfârșesc tragic în mâinile unui criminal în serie. Din fericire povestea noastră a avut un final fericit, am reușit să găsim drumul spre strada principală și chiar și o benzinărie izolată, filmul nostru desfășurându-se conform scenariului.
Gașcă de măgăruși sălbatici
Cu toate acestea nu ne-am grăbit să ajungem în Los Angeles, ci am făcut opriri scurte și dese nevrând parcă să ne desprindem din mrejele canionului. Am întâlnit și o gașcă de măgăruși sălbatici foarte simpatici care ne-au dus cu gândul la casele bunicilor din România. Cu toate că dormisem foarte puțin în ultimele zile nu eram câtuși de puțin obosiți, adrenalina și extazul fiind la cote maxime.
Odată ajunși la hotel, ne-am pregătit pentru zbor în grabă, luând cu noi bagajul de amintiri minunate pe care le-am trăit în ultimele 48 de ore. Zborul până acasă a fost mai plăcut decât de obicei, afișând în cabină un zâmbet natural, deloc forțat ca în alte dăți, purtând încă în suflet amintirea celor două zile pline de aventură.
M.B.