Destinatii Italia

Lux, calm, voluptate

V-aţi întrebat, vreodată, care e cel mai tare loc din Europa? Desigur, vă puteţi da multe răspunsuri. Deodată. Fiecare răspunde în felul său, însă eu, aţi ghicit după titlu, mi-aş îndrepta răspunsul/şi opţiunea către Coasta de Azur. Da, acea fîşie care se întinde de la Nisa/Marsilia către San Remo şi trece şi în Italia. De ce? Pentru luxul care domneşte aici. Totul nu e decît lux şi voluptate (aici), spune (inspirat) Poetul (Baudelaire). Rafinament. Opulenţă. Prosperitate, într-un galop de sănătate.

Este o coastă de azur precum şi de aur. În egală măsură. O coastă de un albastru pur. Am fost pe Coasta de Azur şi am străbătut-o dinspre ţămul italian spre acela francez. Mai mult răgaz am avut la întoarcere, dinspre Marsilia spre Nisa – şi de acolo spre San Remo.

Şi am ajuns la concluzia că nu doar cazinourile fac splendoarea locului. Coasta are auspicii naturale. Este aici un golf mirabil, care asigură panorama. Şi, unde-s mulţi bani, se înalţă, în mod firesc şi rapid, construcţii încântătoare. Dacă ar trebui să îi caut un echivalent, nu i l-aş putea afla decât în Florida Statelor Unite ale Americii. Sau, dimpotrivă, dincolo, pe cealaltă coastă, pacifică, în Las Vegas/San Francisco/Los Angeles.

Continuând paralela, Coasta de Azur este o capitală a filmului (Cannes), a muzicii (San Remo). A sexului liber. A yahturilor, vinurilor alese, cosmopolitului, vedetelor, sângelui albastru, drogurilor poate, dar şi a amestecului de rase: meltingpot-ul pune în acelaşi alambic francezi, spanioli, italieni, magrebini, oameni din Africa Neagră, ruşi, sud-europeni, elveţieni, germani, polonezi – şi desigur nu am epuizat toată lista. De pomină au ajuns les nouveaux riches, care – la ruşi mă refer acum – risipesc în sus şi în jos cu bani, turnându-şi în cap şampanie şi „rujându-se” cu caviar. Aici ajung cei care s-au îmbogăţit din petrol primprejurul Crimeii, noii oligarhi de la Moscova.

Personal, am fost curios şi m-am dus să mă joc în cazinouri, dar nu în timpul nopţii, ci al zilei (şi al serii); lucrul ăsta este, de fapt, posibil oricând. Nu ca să pierd ori să câştig, ci doar aşa, pur şi simplu, să văd cum este. Mi-am pus într-o găletuşă de plastic – vesel vopsită orange! – toate jetoanele şi economiile – şi m-am prostit vreo câteva ore prin zonă. Pe urmă am vizitat mirabile grădini şi palate.

Şi oraşul – de data asta mă refer la Monte Carlo – e minunat. Esplanadele sunt curate şi îngrijite până la impecabilitate. Cât priveşte cazările mai avantajoase, am înţeles că ele ar fi în Antibes, în suburbiile Nisei – şi, poate, şi în Marsilia (precum şi în împrejurimile oraşului). O soluţie îndeajuns de rezonabilă este să încerci şi pe litoralul învecinat, cel al italienilor, care „sclipeşte” şi el. Ce nu poţi să uiţi iarăşi – şi cu siguranţă nu are să îţi iasă din minte – este salba de tuneluri (cei care ştiu şi le-au numărat, ghizii mai degrabă, afirmă că ar fi în număr de treizeci şi şase!) săpate în munte, prin care trebuie să treci, undeva la graniţa între Italia şi Franţa.

După gândul meu, Coasta de Azur este o minune a lumii – şi nu una cu care te întâlneşti la fiecare pas. Plajele te îmbie alene, oriunde ai pofti să hoinăreşti pe faleze. Yahturile sunt unul lângă altul, în mare desime. Lucesc sub apă şi, noaptea, sub stele. Şi ziua sub soarele care stăpâneşte, deplin, un cer arhi-albastru – nu degeaba i se spune „Coasta de Azur”.

Yahturile sunt albe, motiv pentru care, pe înserate, par hieratice. La fel, în zori – precum şi în crespuscul: cei care le posedă nu sunt condiţionaţi de o altă voie decât felul în care le pofteşte inima. Se pot desprinde la orice oră de parâme – şi sunt gata de drum. Viaţa de loisir de aici începe – şi, dacă eşti bogat, trebuie să te obişnuieşti cu gândul – însă asta mi se pare că vine aproape de la sine.

Nu vă rămâne decât să vă închipuiţi că aveţi, la mal, o amabarcaţiune care, cuminte, de tot paşnică, vă aşteaptă, la chei, ca un uriaş şi fantomatic animal de companie. Puteţi să faceţi cu el tot ce doriţi – şi de aici începeţi, deja, să plutiţi pe aripile închipuirii…

Mihail Gălăţanu

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5,00 out of 5)
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *