Travel Magazine

Mykonos, printre cele mai scumpe destinatii ale lumii

Mykonos, insula sexualităţii, a petrecerilor nebune şi a peisajelor de vis care adună anual turişti de diferite naţionalităţi. Cum să nu vrei să mergi? Iar dacă afli că este una dintre cele mai scumpe destinaţii de vacanţă de pe glob, atunci sigur curiozitatea creşte, iar dorul de ducă este pe zi ce trece mai mare.

Oraşul Mykonos este a şaptea cea mai scumpă destinaţie din lume privind preţurile la cazare! Cel puţin aşa arată un studiu despre tendinţele din travel pentru vara 2014, realizat pe turişti din Marea Britanie. Iar dacă la britanici preţurile par mari, imaginaţi-vă cum arată ele pentru bugetul de vacanţă a unui român. Însă, dacă vrei să o vizitezi, o poţi face. Există agenţii de low-cost, care oferă sejururi destul de acceptabile.

Preţ mediu: 244 de euro/noapte!
Conform informaţiilor de pe site-ul de comparaţii hoteliere Trivago, preţul mediu pe noapte al unui hotel din Mykonos Town este de 244 de euro. Ţinând cont de acesta, o vacanţă în Mykonos nu este chiar inaccesibilă, ci ceva mai greu de atins. Dacă nu eşti mofturos la cazare şi vrei cu adevărat să vizitezi insula, poţi alege un pachet de 7 nopţi de la o agenţie low-cost, al cărui preţ porneşte de la 500 euro de persoană.

Informaţiile se bazează pe o analiză realizată între 1 ianuarie şi 15 iunie pentru vacanţele din lunile iulie şi august 2014. Trivago compară tarife de la peste 700.000 de hoteluri, găsite în peste 150 de site-uri de rezervare online, la nivel mondial, iar datele se bazează pe platformele Trivago din Austria, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Austria şi Elveţia, luxul suprem
Austria şi Elveţia concurează puternic pentru titlul de cea mai scumpă destinaţie de vacanţă. În timp ce Velden din Austria se află pe primul loc în Top 10 cele mai scumpe cazări din lume, cu 252 de euro de persoană pe noapte, Elveţia este cea mai scumpă ţară din lume, având patru oraşe intrate în top: Ascona, Montreux, Locarno şi Lugano, arată Trivago. Cele mai ieftine destinaţii de vacanţă pentru vara 2014 din Top 10 realizat de Trivago sunt în India, Asia de Sud Est, alături de o singură destinaţie europeană: Ravda din Bulgaria. Iată lista completă, în caz că vrei să-ţi faci planurile pentru viitoarea vacanţă.

Top 10 Cele mai scumpe destinaţii la nivel mondial
1. Velden, Austria – 252€
2. Belek, Turcia. – 224 €
3. Ascona, Elveția -. 215 £
4. Porto Vecchio, Corsica, 209€
5. Montreux, Elveția -. 206 €
6. Boston, Statele Unite ale Americii. – 195€
7. Mykonos, Grecia – 194 lei
8. New York, Statele Unite ale Americii – 186€
9. Locarno, Elveția – 183€
10. Lugano, Elveția – 182€

Top 10 Cele mai ieftine destinaţii la nivel mondial
1. Kodaikanal, India – 27€
2. Calangute, India – 29€
3. Krabi, Thailanda – 32€
4. Manali, India – 33€
5. Ravda, Bulgaria – 33€
6. Johor Bahru, Malaezia – 33€
7. Chiang Mai Thailanda – 36€
8. Malang, Indonezia – 37€
9. Mount Abu, India – 37€
10. Rayong, Thailanda -37€

Gina Rotaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *