Travel Magazine

Noul look Ryanair: mai puțin galben, mai mult spațiu

635506870282010120-AFP-519893110

Ca parte a campaniei în curs de desfășurare ”Always Getting Better” și a încercării de a îmbunătăți experiența clienților Ryanair în timpul călătoriei, compania irlandeză promite un număr mare de ameliorări.
Incluse în această listă sunt noi avioane și un nou design interior, după cum a anunțat compania pe rețeaua de socializare Twitter. Ryanair a distribuit o postare cu o ”avanpremieră” a viitorului design interior al avioanelor, împreună cu promisiunea că acesta va fi pus în aplicare cât de curând la avioanele Boeing.
Decorul actual al companiei aeriene are multe linii galbene pe scaune și în cabină, dar noul look pare să prezinte interiorul unei cabine albe, cu scaune albastru-închis, mai ”subțirele”, cu o fâșie galbenă doar în jurul tetierei.
Ryanair interior
”Următoarea livrare din luna ianuarie a avioanelor Boeing 737-800 va include acest nou design cu scaune mai subțiri, lucru care va oferi mai mult spațiu pentru picioare; dar acestea vor avea și noul interior Boeing Sky Interiors, cu iluminare prin LED, ferestre mai mari și noi containere deasupra locurilor, oferind astfel călătorilor mai mult spațiu” a declarat purtătorul de cuvânt Ryanair.
Pe websiteul propriu, Ryanair spune că deține o flotă de peste 300 de avioane, toate din seria 737-800, fiecare cu 189 de locuri. Compania aeriană a comandat încă 183 noi avioane Boeing 737 și 100 Boeing 737 MAX 200s, care pot acomoda până la 200 de pasageri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *