Travel Magazine

Țările din zona Asia – Pacific încep să ridice interdicțiile de călătorie

Țările din zona Asia-Pacific, inclusiv Singapore, Australia și Japonia, ridică treptat unele restricții de călătorie, având în vedere scăderea cazurilor de infectare cu COVID 19, în speranța revigorării economiilor, serios afectate de prăbușirea turismului.

Închiderea frontierelor pe timpul pandemiei a dus la scăderea numărului de călători pe zborurile internaționale cu peste 97%, în luna august 2020, potrivit Asociației Asia Pacific Airlines.

Spre deosebire de majoritatea țărilor europene care au fost mai deschise nu cu mult timp în urmă și care adaugă noi restricții de călătorie pe măsură ce creste numărul decazuri, în Asia tendința este de relaxare, deși nu întotdeauna pe bază de reciprocitate.

Deocamdată, vor fi puțini cei care vor călători, ținând cont de cerințele privind testarea, necesitatea asigurării și, în unele cazuri, a obligației de carantinare la întoarcerea acasă, ceea ce înseamnă că relaxarea oferă o speranță limitată companiilor aeriene și industriei turismului.

Un acord între Singapore și Indonezia a fost încheiat cu o săptămână în urmă,  acord care vizează călătoriile de afaceri și cele oficiale, regulile impuse necesitând o solicitare scrisă și testarea COVID-19 atât înainte, cât și după călătorie.

Singapore a stabilit acorduri similare cu China, Coreea de Sud, Japonia, Malaezia și s-a deschis unilateral vizitatorilor din Noua Zeelandă, Brunei, Vietnam și cea mai mare parte a Australiei.

Însă ministrul transporturilor din Singapore, Ong Ye Kung, a declarat în parlament luna aceasta că numărul călătorilor a rămas redus, principalul aeroport al țării deservind 1,5% din volumul său obișnuit de pasageri.

Neozeelandezii vor putea călători în unele state ale Australiei începând de vineri fără a fi puse în carantină, inclusiv în New South Wales, Canberra și Teritoriul de Nord.

Cu toate acestea, neozeelandezii care se întorc din Australia trebuie să stea în carantină timp de două săptămâni sub supravegherea organelor guvernamentale, la costul de 3100 dolari SUA. Noua Zeelandă, care urmează să organizeze alegeri pe 17 octombrie, a declarat că nu intenționează să deschidă frontierele australienilor pentru moment.

Australia este, de asemenea, în discuții cu Japonia, Coreea de Sud, Singapore și unele țări din Pacificul de Sud cu privire la redeschiderea frontierelor, deoarece infecțiile cu coronavirus scad, a declarat duminică premierul Scott Morrison.

Japonia și Vietnamul au încheiat și ele un acord ce va permite călătorii de afaceri pe termen scurt, conform  ziarului Yomiuri. Acordul, care va intra în vigoare cel mai devreme la sfârșitul lunii octombrie, urmează pași similari celui încheiat de Singapore cu Coreea de Sud.

Japonia intenționează, de asemenea, să elimine interdicția de călătorie în China și alte 11 țări și regiuni, inclusiv Taiwan, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud, Vietnam și Malaezia de luna viitoare, deși recomanda numai călătoriile esențiale.

Japonia permite cetățenilor, rezidenților și deținătorilor de vize să intre din nou în țară după ce-i testează în prealabil pe aeroport, capacitatea de testare fiind de aproximativ 10.000 de teste pe zi.

Sursa: REUTERS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *