Destinatii Top sezon

Tradiții culinare de Paști în Grecia

Pregătit de o vacanță de Paști în Grecia? Pentru greci, Paștele ortodox este cea mai mare sărbătoare a anului. El nu este doar un eveniment religios important, ci și un motiv important ca oamenii să se adune și să sărbătorească împreună Învierea lui Hristos. Pentru persoanele elene din întreaga lume, acest lucru implică, printre altele, și mâncăruri tradiționale. Festivitățile pascale încep cu slujba de la miezul nopții și să încheie după ce ultimul invitat se duce acasă.

Slujba de la miezul nopții

Pentru creștinii ortodocși greci, slujba de la miezul nopții (Sfânta Sâmbătă) și-n dimineața Paștelui este extrem de importantă. Este momentul în care începe adevărata celebrare a lui Hristos. Odată ce vine miezul nopții, întreaga adunare este iluminat datorită lumânărilor aprinse, întrucât Hristos este Lumina lumii. Oamenii cântă tradiționalul „Christos Anesti” sau „Hristos a înviat”. În timp ce parohienii se duc acasă cu lumânări aprinse, pe care le lasă să ardă până la final.

Masa din dimineața de Paști în Grecia

Postul Mare este o perioadă de post și rugăciune. De Paști este prima dată în 50 de zile în care creștini ortodocși pot mânca tot ce-și doresc. După întoarcerea de la slujba de la miezul nopții, cei mai mulți încep să mănânce carne, pentru prima dată. Fiecare familie are propriile obiceiuri privind mâncarea gătită. Una dintre cele mai comune feluri de mâncare este „magiritsa” – o supă tradițională, care se prepară din organele mielului. Pentru multe familii, aceasta este singura zi când se servește supă.

Ouăle roșii de Paști

Pe masa tradițională de Paști în Grecia vei găsi numai ouă roșii. Culoarea roșie simbolizează sângele vărsat de Hristos pe cruce, pentru păcatele noastre. Când oul este crăpat, iar interiorul alb iese la suprafață, înseamnă învierea Lui.

Pâinea de Paști în Grecia

Pâinea grecească de Paști, sau Tsoureki, este un alt preparat tradițional care se servește doar la Paști. Tsoureki este o pâine dulce, condimentată cu „mahleb” – o aromă delicată, care amintește de scorțișoară. În unele zone ale Greciei, pâinea se coace cu un ou roșu în centru. Alții folosesc aluatul pentru a crea rulouri mici, în loc de pâine. Acum, depinde în ce parte a Greciei îți petreci vacanța. Oricare ar fi, doar forma diferă. Gustul este același.

Miel fript la grătar

Carnea de miel este cel mai tradițional preparat servit la masa de Paști. Cu toate acestea, vei găsi locuri în Grecia unde poți fi servit și cu carne de capră. Depinde doar de ceea ce au localnicii în curțile lor. Mielul este alegerea preferată deoarece Iisus este cunoscut ca „Mielul lui Dumnezeu”. În tradiția iudaică, sacrificarea unui miel este o parte din viața religioasă a poporului. Ioan Botezătorul a fost primul pentru care s-a referit la Iisus ca „Mielul lui Dumnezeu”, întrucât scopul Său a fosta cela de a lua asupra lui toate păcatele noastre. Grecii mănâncă miel în această amintire.

Pastele în Grecia nu este doar o sărbătoare cu semnificație religioasă, ci și o sărbătoare cu multe tradițiifrumoase. Este un moment de sărbătoare. Este cea mai mare sărbătoare religioasă a anului.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *